Web Analytics

Argeș: 34 de sancțiuni aplicate ca urmare a nepurtării măștii de protecție în spațiile pentru care există această obligație

de | 31.05.2021 14:06 | Actualitate

În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate 22 de acțiuni punctuale (din care 19 acțiuni independente ale polițiștilor, două acțiuni cu reprezentați ai instituțiilor M.A.I. – jandarmi și pompieri argeșeni și una cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

În ziua precedentă, 105 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

 

Citește și Situația epidemiologică din județul Argeș-Covid-19

 

Au fost verificate, în total, 892 de persoane şi 71 de mijloace de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei, după cum urmează:

-34 de sancțiuni, în valoare de 4.000 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție în spațiile pentru care există această obligație;

-o sancțiune, în valoare de 2.000 de lei, unui operator economic care nu a respectat restricția privind programul de lucru.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole