Web Analytics

Argeș: 205 amenzi în cadrul acţiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19

de | 17.11.2020 14:37 | Actualitate

 

Peste 2.500 de persoane au fost verificate de polițiști şi poliţiştii locali, în cadrul acţiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, fiind constatate peste 200 de încălcări ale normelor legale.

În ultimele 24 de ore, au fost intensificate activităţile în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, în mijloacele de transport în comun, dar şi pieţe, restaurante şi terase.

Astfel, au fost verificate 177 de locații, dintre care 159 de societăți comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. De asemenea, 486 de autovehicule au fost verificate, din care 129 mijloace de transport în comun.

 

Citește și

Covid-19. Județul Argeș crește vertiginos spre scenariul roșu

 

Totodată, au fost organizate 42 de acțiuni punctuale (din care 34 de acțiuni independente ale polițiștilor, două acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și 6 acțiuni cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș, polițişti locali şi reprezentanţi ai altor instituţii), fiind vizate, în special zonele aglomerate, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

Polițiștii au verificat, în total, 2.665 de persoane, dintre care 1.970 au fost verificate în cadrul acțiunilor punctuale.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 205 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 59.750 de lei. Dintre acestea, 168 de sancţiuni, în valoare de 30.250 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, 3 sancțiuni, pentru nerespectarea măsurii izolării/carantinei la domiciliu, 14, în valoare de 21.000 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că au participat la activități în spații private închise pentru care au fost instituite restricții, iar 20 sancțiuni, în valoare de 6.500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii