Web Analytics
scris marți, 19.11.2024

Argeș. 10.000 lei amendă pentru lemnele lipsă din depozitul unei firme

Luni, 18 noiembrie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier din Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, au finalizat verificările la o societate comercială din Ștefănești cu obiect de activitate în domeniul silvic.

Argeș. 10.000 lei amendă pentru lemnele lipsă din depozitul unei firme

 

Citește și: O mașină a luat foc în mers pe A1

Rezultatul? Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, În urma comparării stocului scriptic din aplicația SUMAL 2.0 cu stocul identificat în gestiunea agentului economic după inventarierea acestuia, a rezultat lipsa unui volum de 4,22 metri cubi de material lemnos prelucrat, sub formă de cherestea rășinoase, precum și a volumului de 10,67 metri cubi de resturi – lăturoaie de esență rășinoase.

Ca urmare a celor constatate, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a materialui lemnos lipsă, evaluat la peste 5.600 de lei.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. De ras – fiind luată măsura complementară a confiscării valorice a materialui lemnos lipsă, evaluat la peste 5.600 de lei.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...