Web Analytics

Arefu: Verificări la mai multe exploatări de material lemnos

de | 2.08.2020 14:55 | Actualitate

 

În săptămâna 27 iulie – 01 august a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Direcției Silvice Argeș, precum și cu personalul silvic cu atribuții de control/de pază pe linie silvică, ocazie cu care au fost depistate 9 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 42 de ani, care au deținut sau transportat material lemnos pe drumurile publice, cu atelaje sau autoutilitare, fără documente legale.

Totodată, au fost verificate exploatări forestiere aflate în lucru de la mai multe societăți comerciale, la una dintre exploatări fiind constatate nereguli.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, conform Legii 171/2010, în valoare totală de 22.000 de lei și a fost confiscată cantitatea de aproape 15 metri cubi lemn de foc de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.

Polițiștii Biroului Silvic din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeş, împreună cu specialişti ai Gărzii Forestiere Ploieşti, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, efectuând verificări pe raza comunei Arefu, la mai multe exploatări de material lemnos, deschise de către doi agenţi comerciali.

În urma verificărilor, unul dintre agenţii comerciali, cu sediul în localitatea Pietroşani, a fost sancţionat contravenţional cu două amenzi, în valoare totală de 7.000 de lei, conform Legii 171/2010, în urma neregulilor constatate la locul de exploatare.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

2 Comentarii

  1. La Rucăr de ce nu controlează nimeni și nu e prins niciun hoț? Pentru că acolo își are fieful directorul Gărzii Forestiere Ploiești, Stanciu Sever. Doar n-o să contribuie la amendarea firmelor lui!

  2. Foarte tare acțiunea. 15 mc confiscați! Mare realizare! Țineți-o tot așa, băieți, și o sa dispară toată pădurea!