Web Analytics

Arbitrul de Liga I, Cătălin Popa, candidează la şefia AJF Argeş

de | 8.07.2021 13:39 | Actualitate, Sport

# „Mi-aș dori ca AJF Argeș să beneficieze de un sediu propriu, în care să știm că fotbalul județean este acasă”

# Ce v-a determinat să candidați pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Argeș?
– În primul rând, pentru că am făcut parte din angrenajul și activitatea AJF-ului timp de 15 ani. În momentul când am decis să merg către zona privată, am vorbit cu dl. președinte Sorescu și am stabilit, printre altele, că, în momentul când dânsul nu va mai putea candida, o voi face eu, pentru că altfel eu nu voi candida niciodată împotriva domniei sale. Și în momentul când dânsul nu va mai putea, nu va mai avea dreptul, nu va mai candida la președinția AJF, mai mult ca sigur voi fi și eu unul dintre candidați, pentru că este normal să dăm înapoi fotbalului ceea ce acesta ne-a dat. Acesta este și motivul pentru care eu îmi doresc oarecum să preiau președinția Asociație Județene de Fotbal Argeș.
# Există vreo incompatibilitate între calitatea de arbitru de Liga I, cea de director la Clubul Sportiv Municipal Pitești și cea de președinte al AJF Argeș?
– Nu are nicio legătură. Nu există niciun fel de incompatibilitate.

„Trebuie să regândim comisiile județene de arbitri și observatori, care au rămas fără un număr consistent de membri”

# Ce ne puteți spune despre contracandidații dv.?
– Eu aș dori să vorbesc numai despre mine, nu aș vrea să vorbesc despre alții. Cred că ar fi cel mai bine ca fiecare să vorbească despre persoana lui, despre ceea ce vrea să facă fiecare, despre programul pe care îl are fiecare în parte, ceea ce își dorește să facă în această funcție. Deci, este o întrebare la care nu vă pot răspunde… Le urez succes tuturor celor care și-au depus dosarul pentru funcția de președinte al AJF Argeș.
# Ce planuri aveți dacă o să obțineți un mandat în fruntea AJF Argeș?
– Eu mi-am structurat oarecum platforma-program pentru următorii patru ani la conducerea AJF Argeș pe termen scurt, pe termen mediu și pe termen lung. Pe termen scurt sunt câteva direcții către care să ne îndreptăm, și anume dezvoltarea fotbalului la copii și juniori, bineînțeles prin reluarea campionatului în condiții normale, să vedem cine și care echipe se vor înscrie. Apoi, trebuie să regândim comisiile județene de arbitri și observatori, care, în urma pandemiei, au rămas fără un număr consistent de membri. Trebuie să reactivăm sau să găsim o variantă să aducem arbitri noi, pentru că altfel nu putem să organizăm meciuri în condiții optime. Oarecum, pe termen mediu îmi doresc să creștem numărul de echipe, să vedem cuantumul costurilor, să scădem presiunea bugetară pe umerii echipelor. Pe termen lung, mi-aș dori ca Asociația Județeană de Fotbal Argeș să beneficieze de un sediu propriu, în care să știm că fotbalul județean este acasă. Nu promit că fac neapărat asta, pentru că nu este vorba despre promisiuni electorale, iar mai bine este să nu promit și doar să fac.

„Vom dezvolta comunicarea cu toți membrii afiliați și vor găsi în mine un sprijin pentru orice problemă”

# Un mesaj către delegații echipelor care vor vota pentru această funcție?
– Nu pot decât să îi asigur că o să punem umărul împreună, atât eu, cât și dânșii la revigorarea, ca să spun așa, a fotbalului argeșean și mai mult ca sigur le voi fi alături atât eu, cât și echipa pe care mi-o voi alege. O să conducem oarecum împreună această asociație, o să facem o echipă și o să găsim cele mai bune variante, cele mai bune idei pentru a dezvolta fotbalul. Le vom sta la dispoziție cu orice informație, vom dezvolta comunicarea cu toți membrii afialiați și vor găsi, mai mult ca sigur, în mine un sprijin pentru orice problemă de orice natură.

Citește și Arbitrul de Liga I, Cătălin Popa, noul director de la CSM Piteşti: „Nu am nicio problemă să fiu arbitru de Liga I şi director al CSM”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii