Web Analytics

Aproape 600 de ciclişti la „Topoloveni Summer Tour”

de | 21.06.2017 21:31 | Sport

20 01E deja tradiție. Și încă una care fixează puternic Topoloveniul pe harta ciclismului românesc. Sâmbăta trecută a avut loc „Topoloveni Summer Tour”, competiție sportivă înscrisă în calendarul național al Riders Club.

Ajuns la a treia ediție, evenimentul a adunat la start aproape 600 de cicliști, dintre care, atenție, 70% din afara județului Argeș. Cu copil/copii, soție și purcel, fiecare ciclist împătimit, fie că venea din București, Ploiești, Constanța sau de aiurea din țară, a ținut morțiș să fie prezent la start, în orașul primarului Gigel Boțârcă. Unii au venit cu o seară înainte, ca într-o excursie în Argeș, alții, cei mai mulți, au venit chiar în ziua competiției, cu câteva ore înainte de start.

20 02Cu steagul orașului Topoloveni fluturându-i în mâini, primarul Boțârcă a dat startul competiției la ora 11.00 fix. Și a fost îmbrăcat în același costum militar de camuflaj, inscripționat cu numele său și făcut cadou de batalionul de elită „Scorpionii roșii” ce luptă în Afganistan. 10,9,8,7…. 1 și start, cicliști între cinci și șaptezeci de ani, împărțiți pe categorii de vârstă, au pornit pe traseul pregătit special pentru ei de organizatori.

20 04Împărțiți pe cinci niveluri și opt categorii de vârstă, de la 5-8 ani și peste 50 de ani, concurenții s-au întrecut pe două trasee, unul de 20 km, altul de 40 km, pe dealurile ce leagă orașul Topoloveni de comunele Priboieni și Bogați. De altfel, frumusețea zonei și organizarea foarte bună au fost atu-urile ce au atras un număr tot mai mare de rideri la această cursă. Felicitări organizatorilor, primăria Topoloveni, prin primarul Gigel Boțârcă și vicele Emil Ene, dar și Andrei Cristian Grigore, George Șerban și, nu în ultimul rând, Răzvan Jugănaru de la Riders Club! Și la această ediție „Topoloveni Summer Tour” a fost un mare succes, iar Jurnalul de Argeș a fost partener media al competiției. Felicitări organizatorilor!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii