Web Analytics

Apostoliceanu: ”Reparaţiile pe podul Râul Doamnei au constat în a pune puţin asfalt în nişte găuri”

de | 28.05.2020 14:09 | Politica si Administratie

Primăria Pitești a restricționat pe 23 mai circulația pe podul de peste Râul Doamnei pe o singură bandă, ca urmare a lucrărilor de reparații. Podul a mai fost reparat de câteva ori, ultima dată în noiembrie 2018. Între timp, municipalitatea a dat în judecată constructorul, și anume firma Star Trading deținută de omul de afaceri Bobi Marinescu.
Iată însă ce spune viceprimarul Sorin Apostolniceanu, cea mai critică voce pe această temăi: ”Deocamdată nu îmi este foarte clar. Am văzut declarația d-lui primar, cum că s-au înțeles din nou cu constructorul să repare el din garanție… Noi dădusem în judecată constructorul… Nu înțeleg ce se întâmplă. De la ei a venit, într-adevăr, o solicitare care a trecut și pe la mine, dar nu mai știu dacă s-a semnat să se renunțe la judecată. S-au făcut niște chestii, nu știu dacă pot să le spun reparații, s-au umplut niște găuri cu asfalt. Nu s-a frezat nimic, nu s-a făcut nimic… Eu știu că îi dădusem în judecată și căutam pe cineva la licitație ca să repare podul. Dacă s-au înțeles și repară tot constructorul, probabil că s-a renunțat la judecată… Nu am apucat să vorbesc cu dl. primar pe această temă, nu mi-a spus nimeni dacă s-a semnat ceva sau altceva. Reparațiile care s-au făcut de curând pe pod au constat în a pune puțin asfalt în niște găuri. Am văzut și declarația lui Bobi Marinescu în care a spus că noi l-am rugat să repare. Probabil că noi, Primăria, l-am rugat să vină să repare acolo, cu toate că eram în judecată… Efectiv, nu știu ce s-a întâmplat!”.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii