Web Analytics

APADOR-CH cere Guvernului să dea o amnistie fiscală pentru toți cei amendați că nu au respectat măsurile dispuse în starea de urgență

de | 8.05.2020 18:28 | Actualitate

 
APADOR-CH atrage atenţia că, prin decizia Curţii Constituţionale din 6 mai 2020, au fost declarate neconstituţionale art. 28 din OUG nr. 1/1999 și întreaga OUG nr. 34/2020, prin care au fost stabilite și apoi majorate amenzile ce se pot aplica pentru nerespectarea măsurilor stabilite pe durata stării de urgenţă.
Din acest motiv, se va ajunge la o supraaglomerare a instanţelor de judecată, cu contestaţii împotriva tuturor amenzilor aplicate pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă (și amenzile mai mici, aplicate înainte de majorea lor, și cele mai mari, de după majorarea cuantumului lor).
Numărul persoanelor amendate era de 300.859, la data de 2 mai 2020, potrivit declaraţiilor ministrului de interne. Ceea ce presupune că vor exista peste 300.000 de dosare pe rolul instanţelor de judecată, doar cu privire la contestarea acestor amenzi.
APADOR-CH consideră că este inutilă supraaglomerarea instanţelor cu contestaţii privind amenzile aplicate în baza unui act normativ declarat neconstituţional, deoarece soluţia ce va fi dispusă de instanţe va fi aceeaşi în toate cazurile, și cât se poate de previzibilă: admiterea contestaţiei și anularea amenzii aplicate.
De aceea, pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare ce ţin de administrarea justiţiei și pentru decongestionarea instanţelor de judecată (care, oricum, au foarte mult de lucru și fără aceste contestaţii), APADOR-CH solicită Guvernului să adopte o ordonanţă de urgență prin care să dispună amnistia fiscală pentru toți cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor dispuse pe durata stării de urgență.
O astfel de ordonanţă de urgență, prin care să se dispună amnistia fiscală, ar fi constituţională, deoarece vizează o situaţie care necesită o soluţie foarte rapidă și nu afectează (restrânge) drepturi și libertăţi, ci dimpotrivă repară efectele unui act neconstituţional, fără ca fiecare persoană amendată să mai fie obligată să iniţieze o procedură judiciară, pentru unii, destul de incomodă, iar pentru instanțe, de-a dreptul împovărătoare.
Această măsură de amnistie fiscală trebuie însoţită si de o prevedere care să se refere la cei care au achitat deja amenda, pentru evitarea unei situaţii discriminatorii între cei care au achitat amenda și cei care nu au achitat-o. Astfel, ar trebui prevăzut că persoanele care au achitat amenda au dreptul să opteze între restituirea sumei plătite și folosirea acestei sume achitate pentru plata altor datorii pe care le are la stat.
APADOR-CH consideră că este regretabilă această lipsă de profesionalism a autorităților, în gestionarea unei stări de urgentă, și solicită luarea de îndată a măsurilor reparatorii amintite (amnistia fiscală), fără a mai pune cetățenii pe drumuri, la instanțele de judecată.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii