„Ce-o mai fi și cu anunțul ăsta?”, vă veți întreba inițial. E deja un plus: înseamnă că deja ați început să citiți. Editorialul meu. Pe parcurs, vă veți pune o întrebare suplimentară: ce nevoie au primarii, ori șefii de instituții să vină să citească vreo carte prin școli? Și imediat veți dubla întrebarea: ce nevoie au ei să citească, dacă ei nu citesc nici măcar acasă? Nu le ajunge școala vieții? Nu. Nu le ajunge. Și lipsa de lectură – nu numai a oficialilor, ci și a prea multor români – e în opinia mea una dintre cauzele pentru care România e încă departe rău de lumea civilizată, educată, dezvoltată și fără WC în fundul curții.
Ca să îl parafrazez pe Pușkin, lectura este până la urmă învăţătura cea mai bună. Lectura îți modelează limbajul, gândirea, îți dezvoltă orizontul de cunoaștere, îți deschide lumea în multiple și multiple fațete. Dacă îi ascultați vorbind, fie și pentru zece secunde, pe cei mai mulți dintre politicienii, primarii și șefii de instituții din Argeș, o să aveți un soi de greață psihică din cauza limbajului de lemn, stereotip și sărăcăcios pe care îl veți auzi. O dovadă a unui vocabular redus. „Și ce dacă? Contează?”, veți spune. Respectivii au declarații de avere foarte consistente și fără nicio interdependență cu volumele citite. Da, contează. Pentru că toți acești politicieni, primari și șefi de instituții constituie astfel modele negative, pe principiul că „se poate și așa”. Nu se mai poate și așa. E necesar să citim mai mult, fie și pentru plăcerea brută și nediluată a actului de lectură. Spunea zilele trecute Tudor Chirilă pe contul său de socializare că unul dintre regretele cu care a rămas din 2015 e că a citit prea puțin. Îi împărtășesc regretul parțial. Am citit anul trecut doar vreo 30-35 de cărți. Însă fiecare pagină citită a fost câte un drog pozitiv pentru minte și suflet, câte un motiv de a fi mai bun.
Realitatea dură e că românii citesc din ce în ce mai puțin. Iar asta se întâmplă și în școlile argeșene, unde în prea multe cazuri se citesc doar lecturile obligatorii și profesorii produc fără să vrea în rândul elevilor o aversiune față de citit prin destulele cărți nedigerabile impuse prin programa școlară. Și problema e că nici nu avem programe prin care să stimulăm apetitul tinerilor pentru lectură. Luna trecută, înainte de Crăciun, l-am văzut pe Florin Tecău citindu-le o poveste micuților internați la Spitalul de Pediatrie. M-a bucurat asta. Însă a fost doar o lectură scurtă și dureros de ocazională. M-aș bucura ca în 2016 să văd fie și zece politicieni ori fotbaliști din Argeș mergând în școli și citindu-le elevilor câteva pagini din cărți atractive. Fiți siguri că asta le-ar aduce un capital de imagine mai bun decât orice afiș electoral ori meci văzut la televizor. Fotbaliști care să citească o carte? Da, se poate. Nu e o utopie sau naivitate. La alții chiar se poate. Iar în sensul ăsta un exemplu care m-a impresionat mult e dincolo de Canalul Mânecii. De mai mulţi ani, în Anglia se derulează un program – Premier League Reading Stars – menit să-i facă să citească mai mult pe copiii care au un nivel redus de lectură pentru vârsta lor. Un program susţinut benevol de mari vedete din campionatul Angliei, precum Theo Walcott de la Arsenal. Fotbalişti care şi-au oferit sprijinul benevol pentru comunitate. Un program eficient, dovadă că, datorită lui, 84% dintre părinţii britanici citesc acum mai mult cu copiii lor. Din 2003, peste 100 de jucători din Premier League au participat la acest program, le-au citit copiilor şi le-au explicat de ce lectura este importantă pentru ei.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când l-am văzut pe Theo Walcott cât de sincer şi de natural se implică în program, fără niciun fel de fiţe ori aere de star, nu am putut să nu mă gândesc la ai noştri jucători neimplicaţi şi inculţi.
În Anglia, fotbaliştii, dar și primarii mai şi citesc. În România, singurele cărţi pe care le cunosc jucătorii și politicienii noştri sunt în majoritate covârșitoare cele de poker şi de whist…
Asta e Anglia, un campionat al lorzilor. România e tot mai mult un „campionat” al fotbaliştilor și politicienilor de carton, care vor și au venituri de mare patron.
„Lectura este o formă a fericirii. Ultima la care vom renunţa”, spunea filosoful basc Fernando Savater. Ce ziceți, stimați politicieni, primari și fotbaliști din Argeș? Încercați forma asta a fericirii? Eu o încerc în fiecare zi. După ce termin editorialul ăsta, o să mai citesc vreo câteva zeci de pagini din „Eleganța ariciului” de Muriel Barbery. Un minunat roman plin de reflecții despre viață. Vi-l recomand.
Denis Grigorescu
