Web Analytics
scris miercuri, 18.09.2024

ANPC a amendat SC Transferoviar Călători şi a oprit temporar din circulaţie garniturile de tren cu nereguli

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 30.000 de lei SC Transferoviar Călători SRL, în urma unor controale care au identificat nereguli grave la trei automotoare utilizate pe rutele din sudul României, potrivit unui comunicat al ANPC, remis, marţi, AGERPRES.

ANPC a amendat SC Transferoviar Călători şi a oprit temporar din circulaţie garniturile de tren cu nereguli

De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor pentru aceste automotoare, până la remedierea completă a deficienţelor, transmite Agerpres. Aceste garnituri de tren, fiecare compusă din câte trei vagoane, circulă pe ruta Bucureşti – Titan Sud Hm – Căldăruşani h – Cernica h – Tânganu h – Frunzăneşti h – Plătăreşti hc – Podul Pitarului – Cucuieţii Sudiţi h – Gălbinaşi hc – Vasilati hc – Budeşti hm – Negoieşti h – Soldanu h – Luica h – Curcani h – Valea Roşie hc – Olteniţa şi retur.

Citește și: Anunț important pentru șoferi odată cu venirea anotimpului rece

ANPC precizează că deficienţele majore constatate privind igienizarea spaţiilor destinate călătorilor au vizat: pavimente neconforme, cu resturi alimentare şi ambalaje, uzate excesiv; geamuri crăpate; grupuri sanitare într-o stare avansată de degradare, neigienizate şi cu mirosuri nespecifice; scaune rupte, pătate şi uzate excesiv; pereţi interiori murdari, cu pânze de păianjen şi insecte; sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf; perdele de protecţie murdare şi pătate. În plus, au fost identificate nereguli privind utilizarea şi diluarea substanţelor de igienizare, fără verificarea corespunzătoare a materialelor şi soluţiilor folosite.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...