Web Analytics
scris sâmbătă, 08.11.2025

ANM avertizează: lapoviță și rafale violente de vânt în mai multe județe, inclusiv în Argeș

România se confruntă, în acest sfârșit de săptămână, cu un nou val de vreme severă. Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis mai multe atenționări Cod galben pentru zonele montane din Argeș, Dâmbovița, Prahova și Caraș-Severin, unde rafalele de vânt pot ajunge până la 100–110 km/h.

ANM avertizează: lapoviță și rafale violente de vânt în mai multe județe, inclusiv în Argeș

Potrivit specialiștilor, instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi abundente, lapoviță și, la altitudini mari, ninsoare viscolită. Fenomenele meteo extreme afectează în special Oltenia, sudul Banatului și nord-vestul Munteniei, unde vântul va sufla cu putere, iar cantitățile de precipitații pot depăși 50 l/mp.

S-au înregistrat deja cantități semnificative de apă, în special în vestul Carpaților Meridionali și în nordul Olteniei. Potrivit meteorologilor, vremea rămâne instabilă până duminică dimineață, ora 10:00.

În următoarele 24 de ore, precipitațiile vor continuasă cadă în cea mai mare parte a țării, însumând 10–25 de litri pe metru pătrat în unele regiuni. În ciuda ploilor, temperaturile se vor menține ridicate pentru luna noiembrie, ajungând până la 19–20°C în Dobrogea și 18–19°C în sudul țării. Vor fi și episoade de instabilitate atmosferică accentuată, cu descărcări electrice și averse scurte, cauzate de masa de aer cald și umed venită dinspre Marea Mediterană.

Meteorologii estimează că duminică ploile se vor mai domoli, însă din noaptea de duminică spre luni, precipitațiile vor reveni în forță. Acestea se vor extinde treptat din sud-vest spre centrul și estul țării, urmând ca marți ploile să se restrângă spre Dobrogea și Muntenia, iar mijlocul săptămânii să aducă o ameliorare treptată a vremii.

După episodul de vreme caldă și umedă, urmează zile caracterizate de ceață persistentă, nori joși și o ușoară răcire a aerului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 15°C, iar minimele nocturne se vor menține pozitive, cu excepția estului Transilvaniei, unde termometrele pot coborî până la –3°C.

Va urma o vreme tipică de noiembrie, mohorâtă, cu episoade de ploaie, dar fără schimbări bruște de temperatură. Spre mijlocul lunii, se prefigurează o răcire mai accentuată, au precizat reprezentanții ANM.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Câmpulungul nu vrea sediul OTP Bank

Instituirea calității de oraș istoric a Câmpulungului, având o suprafață mare declarată sit urban, face ca regimul tranzacționării imobilelor să fie...