Web Analytics

Angajaţii din administraţia locală vor primi sporuri ca şi cei din administraţia centrală

de | 13.06.2019 13:29 | Politica si Administratie

Potrivit unui proiect inițiat de Ministerul Dezvoltării, angajații din administrația locală vor beneficia de sporuri la fel ca cei din administrația centrală. Astfel, angajații din administrația locală vor beneficia, la fel ca cei din administrația centrală, de sporul pentru condiţii de muncă, respectiv de sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă.
În proiect se propune ca mărimea sporului pentru personalul din administraţia publică locală să fie aceeași cu cea prevăzută pentru personalul din administraţia publică centrală.
Iată și noile prevederi:
”Art. 1 – Prezentul regulament stabileşte locurile de muncă, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, respectiv a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru:
a) familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ din administraţia publică locală;
b) autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea administraţiei publice locale.
ARTICOL UNIC – Pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea:
a) spor de la 6,1% până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 4 din regulament;
b) spor de la 3,1% până la 6% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 3 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 4 din regulament;
c) spor de până la 3% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 4 din regulament.”
Silviu Răuţă

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii