Web Analytics
scris luni, 12.05.2025

Angajate la o clinică privată, trimise să muncească la biserică pentru vaccinări fictive în timpul pandemiei

Două angajate la o clinică privată din Capitală au primit pedepse cu suspendare şi au fost obligate să presteze muncă neremunerată la biserică pentru efectuarea de vaccinări „la chiuvetă” în timpul pandemiei de COVID, transmite Agerpres. Laura Andreea Gheorghe şi Maria Lazăr au fost condamnate de Tribunalul Bucureşti la 2 ani şi 3 luni închisoare, respectiv 2 ani şi 4 luni închisoare, ambele cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic în formă continuată.

Angajate la o clinică privată, trimise să muncească la biserică pentru vaccinări fictive în timpul pandemiei

De asemenea, ele trebuie să efectueze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Arhiepiscopiei Bucureşti sau Administraţiei Domeniului Public Sector 1. Cele două angajate au beneficiat de pedepse reduse, după ce şi-au recunoscut vinovăţia şi au încheiat acorduri cu procurorii de la Parchetul General.

Citește și: La volan conducând sub influența alcoolului. Ce au făcut polițiștii argeșeni

Conform actelor de la dosar, Laura Andreea Gheorghe a recunoscut că, în calitate de registrator al Centrului de vaccinare „Eligon” din Bucureşti, a primit printr-un intermediar, în perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, bani de la mai multe persoane (în total 1.400 de lei), pentru a atesta nelegal că persoanele respective au fost vaccinate anti-COVID şi li se poate elibera certificatul digital european COVID.

În acelaşi dosar, cealaltă angajată a clinicii, Maria Lazăr, a recunoscut în faţa procurorilor că, în perioada august 2021- martie 2022, a primit, direct sau indirect (prin intermediul fiului său), diverse sume de bani care nu i se cuveneau, în valoare totală de 14.700 de lei, de la mai multe persoane, în schimbul atestării, contrar realităţii, a vaccinării anti-COVID. Dacă Laura Andreea Gheorghe percepea un „tarif” fix de 200 de lei pentru un certificat fals, sumele cerute de Maria Lazăr variau între 500 şi 2.000 de lei.

Citește și: O cunoscută judecătoare a fost găsită moartă în casă. Avea 51 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...