Web Analytics

Anella Robănescu şi al ei „Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viaţa mea”

de | 12.04.2017 21:06 | Cultură

8 AnelaCrasanAnella N. Robănescu, născută Ana Crasan a văzut lumina zilei la 2 mai 1891, la Câmpulung Muscel și a decedat în anul 1983, la Bucureşti. A fost fiica lui Nicolae Crassan din Câmpulung, cel care a fost judecător de instrucţie, avocat, mare proprietar funciar, senator şi deputat conservator, fiul lui Costache Crasan şi a Irinei Gheorghescu-Protopopescu, originară din familie de moşieri din Buzău. Anella a avut două surori: Irina (decedată la 6 luni de la naştere) şi Rodica căsătorită cu Mihai Cârlova (judecător de instrucţie la Giurgiu). În 1919 se căsătoreşte cu Mitiţă Robănescu din Bucureşti, inspector general silvic, originar din judeţul Dolj şi au avut doi copii: Nicolae (medic chirurg pediatru) şi Ana Irina, căsătorită cu Ruse Nedelea.

A fost întemnițată sub pretextul de uneltire contra regimului

Demn de precizat că în 2015, la Editura Vremea din București a apărut volumul semnat de Anella N. Robănescu, „Jurnal de război (1916-1918). Amintiri din viața mea”, ediție îngrijită de Ruse Nedelea, ginerele autoarei. Acest volum aduce în prim-plan viața familiei Crassan din Câmpulung-Muscel prinsă în atmosfera Primului Război Mondial (1916-1918), refugiul în Moldova, la Iași și apoi la Botoșani, revenirea după război la Câmpulung, date biografice/genealogice despre familiile Crasan din Câmpulung și Gheorghescu-Protopopescu din Buzău. Deși a avut o copilărie și adolescență lipsite de griji, într-o familie înstărită și iubitoare, tipic burgheză de la începutul secolului al XX-lea, Anella Robănescu nu a fost ocolită de capriciile vieții și ale istoriei. După decesul soțului este nevoită să-și crească singură cei doi copii, iar după instaurarea regimului comunist în România, la vârsta de 65 de ani este întemnițată sub des folositul pretext de uneltire contra regimului, fiind eliberată după cinci ani.

Perioada petrecută în Moldova liberă

Fără a avea un talent literar deosebit, Anella Robănescu notează în jurnalul său detaliile unei epoci sângeroase, dinamice şi tulburătoare, care a marcat spiritele românilor. În Moldova liberă, viaţa refugiaților chiar de condiţie bună nu a fost deloc roz, întreaga regiune fiind ameninţată de tifosul exantematic și de o serie de lipsuri. „Viaţa e din ce în ce mai grea. Grija de boli, mai ales de tifosul exantematic, şi lipsa de alimente ne înfioară“, nota Anella în jurnalul său. Jurnalul este o consemnare sârguincioasă a evenimentelor politice și militare, autoarea conspectându-le din presa vremii, foarte bine periată de cenzura militară, care permitea publicarea veştilor bune, cele negative fiind pur și simplu inexistente. Un cititor mai naiv putea crede că forţele Puterilor Centrale se aflau în pragul colapsului încă din 1917, când, de fapt, nici cele proprii nu stăteau cu mult mai bine. La această consemnare se adaugă diverse zvonuri auzite în cercurile pe care le frecventa Anella Robănescu (nu cele mai influente). Interesantă şi plină de autenticitate este descrierea situaţiei încordate care a cuprins Moldova românească în vara anului 1917, când au avut loc celebrele lupte de la Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz, incertitudinea care domnea în spatele frontului pe măsură ce toate trupele româneşti disponibile au fost trimise pe front pentru a suplini debandada celor ruse. În acest context, al nesiguranţei, şi în zona frontului rus din Bucovina, tatăl său a mutat familia de la Botoşani mai la sud, în aparent feritul Huşi. Familia a fost nevoită să transporte cu trenul nouă cufere!

Revenirea la Câmpulung

8 02Anul 1918 a fost unul plin de evenimente care sunt consemnate cu conștiinciozitate, de la agonie la extaz fiind un pas. Anella Robănescu consemnează mersul negocierilor pentru armistiţiu şi apoi dureroasa Pace de la Buftea, care i-a permis familiei să revină acasă, la Câmpulung. La 8 martie 1918 consemnează şi începerea întoarcerii prizonierilor de război români din Germania care supravieţuiseră calvarului (mulţi fiind folosiţi la diverse lucrări de fortificare a Frontului de Vest, unii murind în condiţii oribile). Din nefericire, jurnalul se sfârşeşte abrupt în aprilie 1918, când s-a semnat Pacea de la Buftea, eludând partea cea mai interesantă a anului. Care este întregită doar parţial de partea a doua a volumului. Primind aprobarea autorităţilor germane de ocupaţie, familia autoarei a revenit la Câmpulung în august 1918, după ce trei luni a suferit de foame în Moldova, mâncând numai fasole (ciorbă sau iahnie). Casa principală a familiei dând la bulevard, fusese ocupată de nemţi, care organizaseră o casă de recreere pentru un regiment bavarez. Spre sfârşitul războiului, şi în tabăra germană, observa autoarea cu agerime, ar fi apărut disensiuni între bavarezi, mai concilianţi şi omenoşi, şi prusacii războinici şi necruţători. Casa era ocupată şi de un prinţ – ofiţer bavarez, care le trimitea fetelor din familie invitaţii la aperative, care constau în tartine cu pâine neagră, proaspătă şi slănină afumată, peste care se mai adăuga un strat de carne de conservă, bine condimentate cu piper şi mărar. Însă lipsurile alimentare erau atât de mari, încât muscelencele, vorbitoare de germană, nu-şi permiteau să facă nazuri. Când au aflat de semnarea armistiţiului, la 11 noiembrie 1918, bavarezii au fost foarte fericiţi, prinţul lăsându-le cheile înainte de plecare pentru a preîntâmpina jefuirea casei.

„Noroc că aţi terminat studiile înainte de ocupaţia rusească, altfel nu aţi mai fi avut dreptul la învăţătură”

Anella Robănescu a avut o existenţă fericită în perioada interbelică, cel puţin în prima parte, până în 1931, când i-a murit soţul, inspector silvic general, lăsând-o cu doi copii mici, fiind obligată să trăiască din pensie şi resursele pe care le genera o moşie din judeţul Buzău şi din chiria casei din Câmpulung, ea stabilindu-se definitiv cu copiii la Bucureşti. A vândut casa de la Câmpulung şi a cumpărat una de vacanţă la Balcic, dar istoria nu o va ierta, pierzând în 1940 atât proprietatea din Cadrilater, cât şi moșia de 75 de hectare din Buzău, naţionalizată după 1945. Este imposibil să ne punem în pielea acestei clase de mijloc româneşti care a fost distrusă de comunism nu numai prin încarcerări şi moartea fizică în Gulagul românesc, dar şi prin spolierea unor averi muncite, transmise din generaţie în generaţie, timp de secole. La vârsta de 65 de ani, Anella Robănescu a fost arestată, petrecând cinci ani de viaţă în sistemul carceral comunist. La întoarcere cântarea 39 de kilograme. A avut totuşi o viaţă lungă, murind la 92 de ani. Amintirile Anellei Robănescu, menite a întregi portretul jurnalului, au fost scrise în anul 1973 și moștenitorii au avut noroc ca ele să nu fie descoperite de Securitate, care nu putea tolera astfel de păreri. „Noroc că aţi terminat studiile înainte de ocupaţia rusească“, scrie ea la final, „altfel nu aţi mai fi avut dreptul la învăţătură. Eu am plătit cu închisoarea o faptă creştinească, de ajutor moral şi material, oferind adăpost unui om care era fugărit şi fugea de urgia care se abătuse asupra noastră, a tuturor. Dumnezeu m-a ajutat să rezist groaznicului regim al închisorii, al umilinţei şi decăderii umane, despre care nu se va scrie niciodată aşa cum a fost şi cât este de necrezut cum au putut suferi oamenii de la… oameni!“. Din fericire, acea perioadă întunecată şi sângeroasă din istoria noastră a apus şi, chiar dacă a lăsat urme durabile, destine precum cel al Anellei Robănescu alimentează conştiinţa noastră naţională, oferind exemple de abnegaţie şi perseverenţă.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii