# Cum comentați ultimele rezultate ale echipei?
– Sunt niște rezultate pozitive, niște rezultate care ne dau încredere pe mai departe, dar în același timp trebuie să ne gândim că punctele se înjumătățesc și mai e mult de jucat. Rămânem cu 15 puncte, dacă le înjumătățim, iar celelalte echipe care au puncte mai puține cred eu că sunt mai favorizate. Și noi am gândit această situație la fel, în momentul când eram pe ultimul loc. Ne făceam speranțe că punctele se înjumătățesc. Trebuie să fim în alertă, pregătiți, să nu credem că am câștigat ceva acum.
# Cum abordați meciul cu CFR Cluj, campioana României?
– Meciul cu CFR Cluj îl vom aborda ca și până acum. Noi am jucat toate meciurile la victorie, să câștigăm ceva din fiecare meci și la fel îl vom aborda și pe cel de la CFR. Îi respectăm pe cei de la CFR, sunt campioni, au o echipă foarte bună, dar nu o să mergem până la Cluj să facem doar act de prezență.
„Nu este vorba despre transferuri, eu sunt mulțumit de echipă”
# Sunteți mulțumit de ultimele transferuri?
– Nu este vorba despre asta, eu sunt mulțumit de echipă. Ultimele transferuri încă nu au apucat să intre și mă bucur că cei care au jucat până acum, dintre jucătorii pe care îi aveam, au făcut-o foarte bine și le-au dat timp și jucătorilor care au venit să se pregătească. Și să vină la un nivel fizic bun, pentru că știți foarte bine că nu au venit de la începutul pregătirii, nu au prins pregătirea cu noi. Evoluția bună a echipei ne-a dat posibilitatea să îi antrenăm și pe ei și să-i introducem ușor-ușor în meciurile oficiale. Ați văzut că la fiecare meci a intrat câte un nou-venit. A fost unul la meciul cu Viitorul, și anume Jimmy De Jonghe, de câteva ori a intrat și Pablo de Lucas, iar la ultimul meci a intrat și Deian Boldor. Ușor-ușor, Cristi Dumitru a jucat de la începutul meciului și cred eu că este un jucător care ne ajută și un tânăr bun, pe care îl dorim și pe mai departe. Vom vedea ce vom face din vară, în acest sens. I-am analizat foarte bine și cred că sunt jucători de valoare și mă refer la aceste noi transferuri. Sunt sigur că ne ajută pe viitor.
# Mai aveți în vedere și alți jucători?
– Deocamdată, perioada de transferuri s-a încheiat și mai sunt disponibili doar jucătorii liberi de contract. Dacă vor apărea jucători liberi de contract buni, care să fi și jucat până în anul 2021, ne vom gândi.
Citește și Andrei Prepeliţă, antrenor FC Argeş: „Urmărim jucători. Nu vrem să transferăm cantitate, ci fotbalişti care pot să ne ajute”
„Săptămâna aceasta, Deslandes va intra în program cu echipa”
# Care e situația îmbolnăvirilor cu Covid-19 la echipă? Există astfel de cazuri?
– Nu. Ați văzut că nu am avut probleme și sperăm să fie așa și pe mai departe, pentru că ne-a ocolit în ultimul timp acest virus și sper să fie la fel și în continuare, pentru că este o problemă care poate să ne pună în dificultate dacă s-ar întâmpla acest lucru. Echipa este pe un trend ascendent și nu avem nevoie de astfel de probleme.
# Dacă s-ar putea, o să faceți vaccinurile împotriva Covid-19?
– Da, dar cred că asta se va face la nivelul Ligii I, asta ar trebui să o impună liga. Nici nu știu! Cred că nimeni nu ar fi împotriva vaccinului, cu toții ne-am simți mai relaxați să facem vaccinul, apoi și rapelul și să nu mai ne testăm de fiecare dată la două săptămâni. Nu este un lucru plăcut ca la două săptămâni să te testezi. Procesul în sine nu este plăcut și plus că trebuie să aștepți și rezultatul.
# În privința accidentărilor care ar fi situația la FC Argeș?
– Nu avem jucători accidentați. Doar Deslandes, care a avut o ruptură musculară la meciul cu Universitatea Craiova, dar deja se antrenează și cred că săptămâna aceasta va intra în program cu echipa.
„Să facem un rezultat bun la CFR, apoi vom analiza și șansele de play-off”
# Obiectivul echipei este acum calificarea în play-off sau se merge în continuare pe evitarea retrogradării?
– Obiectivul echipei, ca și până acum, este meciul următor. Nu m-am gândit niciodată ce va fi peste zece etape sau ce va fi peste trei etape. Următorul meci este cel mai important, iar acum important este să facem un rezultat bun la CFR Cluj. Apoi vom analiza șansele pe care le vom avea să ajungem în play-off și, dacă vor exista, vom da totul să ajungem acolo. Ar fi ceva extraordinar să ajungem în play-off-ul Ligii I de fotbal din România.
# Am înțeles că urmează să obțineți licența Pro. Care este situația?
– O să obțin ușor-ușor și licențele, dar nu asta este problema echipei. Școlile pe care le-am putut face, facultatea, masterul, primele licențe eu le-am absolvit și, ușor-ușor, o să iau și celelalte licențe și o să fiu în regulă. Dar nu asta este problema, ci aceea că echipa trebuie să-și îndeplinească obiectivul și apoi, de la anul, sper să fiu și eu în regulă cu toate licențele.
0 Comentarii