Web Analytics
scris joi, 11.10.2018

Ancheta noastră despre Cartelul asfaltatorilor din Piteşti, premiată de Consiliul Concurenţei

# Articolul semnat de redactorul-șef adjunct Denis Grigorescu a fost premiat la categoria ”Presa locală”, premiul fiind înmânat de Elena Kleininger, vicepreședine la Consiliul Concurenței

Ancheta noastră despre Cartelul asfaltatorilor din Piteşti, premiată de Consiliul Concurenţei

Sâmbătă, 6 octombrie, la Clubul BNR de la Cumpătu-Sinaia, au fost acordate premiile celei de a 6-a ediţii a Concursului național de jurnalism “Concurenţa – cheia dezvoltării economice şi bunăstării consumatorului“, organizat de Consiliul Concurenţei, cu sprijinul Centrului pentru Jurnalism Independent. La eveniment au fost prezenți aproape 20 de jurnaliști din toată țara ale căror articole și reportaje au ajuns în finală.
Printre finaliștii și premianții concursului s-a numărat și Denis Grigorescu, redactor-șef adjunct la Jurnalul de Argeș. Articolul său ”Sesizarea a pornit de la ADP. Cinci asfaltatori din Piteşti, investigaţi de Consiliul Concurenţei” a fost premiat la categoria ”Presă locală”. Iar premiul i-a fost înmânat de către Elena Kleininger, vicepreședintele Consiliului Concurenței. Articolul face referire la o licitație în valoare de 5,6 milioane lei privind asfaltarea a 13 străzi din Pitești care a fost anulată după ce au apărut suspiciuni legate de încălcarea Legii concurenței și de faptul că cele cinci firme s-au cartelizat pentru eliminarea concurenței.
Pentru prima oară în istoria administrației publice din Pitești, Consiliul Concurenței investighează o licitație din municipiu. Și asta fiindcă există suspiciuni că cinci asfaltatori s-ar fi cartelizat, adică au făcut o înțelegere între ei, pentru eliminarea concurenței. Și totul pentru a câștiga lucrări de asfaltare de milioane de euro la o licitație organizată de Administrația Domeniului Public Pitești.
Selecţia articolelor și investigațiilor de presă câștigătoare a fost făcută de un juriu specializat, format din persoane cu experienţă în mass-media, care au evaluat tehnica jurnalistică, dar şi din experţi în economie/concurenţă, care au verificat corectitudinea şi calitatea informaţiilor de specialitate prezente în materiale.
Înainte de înmânarea premiilor pentru jurnalism, tot la Sinaia s-a desfășurat seminarul
„Concurența, între teorie și practică”, organizat de Consiliul Concurenţei şi Consiliul Patronatelor Bancare din Romania (CPBR). Evenimentul a fost onorat de înalți oficiali, în frunte cu Bogdan Chirițoiu – președintele Consiliului Concurenței, Eugen Rădulescu – şeful Direcţiei de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României (BNR) și Sergiu Manea – președinte Consiliul Patronatelor Bancare din România.
M.S.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...