Web Analytics
scris miercuri, 19.07.2023

Anchetă în cazul celor doi frați dispăruți ieri din Golești. Autoritățile vor să afle dacă erau abuzați de părinți

Anchetă în cazul celor doi frați dispăruți ieri din Golești. Autoritățile vor să afle dacă erau abuzați de părinți

Doi frați, David și Radu, ce 12 și 14 ani, din Golești, Ștefănești, au pus pe jar marți, autoritățile, dar și populația, în urma alarmelor Ro-Alert.

Au fost căutați de mulți oameni, unii pe jos, alţii din maşini, bărci sau chiar dintr-un elicopter care a survolat zona, zeci de voluntari, polițiști, jandarmi sau pompieri i-au căutat ore întregi pe cei doi fraţi daţi dispăruţi. S-au folosit şi drone

„Cei doi băieţi sunt fraţi. Cel mare are 14 ani, iar celălat 12. Locuiesc la o fermă în Goleşti cu tatăl şi concubina acestuia. Şi, spun martorii, sunt tot timpul duşi la câmp să aibă grijă de vaci. La fel s-ar fi întâmplat şi ieri. Sătui de condiţiile grele de trai, cei doi au decis să îşi ia viaţa în propriile mâini şi să fugă. Chiar tatăl a fost cel care a alertat Poliţia când nu i-a mai găsit şi a crezut că s-au înecat pentru că le-a găsit tricourile pe malul lacului Goleşti.

Din fericire, după îndelungi căutări, copiii au fost găsiţi în viaţă, la mai bine de 10 kilometri distanţă faţă de ferma în care locuiau. Imediat ce au dat de urma lor, salvatorii i-au dus la spital.

Citește și Nou-născut aruncat într-o toaletă de mama sa

Murdari şi plini de răni, cei doi au fost tratați de cadrele medicale, care le-au şi dat să mănânce pentru că cei mici s-au plâns că le este foame. S-a comunicat, însă, foarte greu cu ei, au spus medicii pediatri. Nu numai că nu cunosc cuvintele uzuale, dar băiatul de 14 ani când a fost întrebat ce vârstă are… a arătat că are 4 ani”, arată observatornews.ro

Cei doi fraţi vor rămâne în grija Protecției Copilului, în regim de urgenţă. Iar anchetele declanşate în această cauză urmează să stabilească modul în care trăiau şi dacă erau abuzați de părinţi. 

Și… sperăm să nu rămână în faza de anchetă, spunem noi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...