Web Analytics
scris duminică, 11.08.2024

Ana Bărbosu, prima reacţie după decizia TAS: „Mi s-au înmuiat din nou picioarele. A fost un şoc”

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a povestit, pentru Antena 3 CNN, cum a primit vestea obținerii medaliei de bronz, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dat o decizie în favoarea ei.  Ea a declarat că s-a simțit extrem de fericită şi le mulțumește tuturor celor care au susținut-o şi au avut încredere în ea.

Ana Bărbosu, prima reacţie după decizia TAS: „Mi s-au înmuiat din nou picioarele. A fost un şoc”

Citește și: Nadia Comăneci, după decizia TAS: „Îi dau Sabrinei medalia mea de bronz de la Montreal”

„Vă mulțumesc! Nici nu știu să vă spun cum mă simt. Încă încerc să procesez tot ce s-a întâmplat, faptul că antrenorii și federația și avocații au luptat până la ultimul moment pentru amândouă, pentru mine și Sabina și am avut acest deznodământ fericit.  Eram acasă pentru că de mâine intrăm în vacanță. Eram împreună cu prietena mea Iulia Trestianu și cu familia acasă și am primit vestea. Mi s-au înmuiat din nou picioarele. A fost un şoc.

Nu mă așteptam, pentru că nici n-am vrut să-mi dau voie să-mi fac alte speranțe. Am preferat să mă gândesc la Jocurile Olimpice ca și încheiate și să fiu împăcată cu mine, pentru că altfel aș fi rămas în ce ar fi putut fi și nu ar fi chiar sănătos să facă asta. Dar faptul că antrenorii au crezut în mine și federația a dus la acest rezultat. Eu am crezut în mine din momentul în care m-am dus pe podium și m-am prezentat înaintea exercițiului de la sol. Am crezut că pot să scot ce cel mai bun exercițiu al meu și să fac întreaga sală să empatizeze cu mine. Și cred că asta am și reușit. Iar faptul că am reușit să-mi fac un sol atât de bun în cea mai mare finală din viața mea mi-a încălzit sufletul și am făcut să am mereu încredere în mine și in puterile mele. Cred că asta m-a și ajutat să trec bine prin zilele acestea.

Din moment ce toate probele au fost prezentate la TAS sunt convinsă că cei de acolo au fost foarte atenți la fiecare detaliu. Sunt convinsă că decizia luată este cea corectă. Vă mulțumesc foarte mult! Am primit în aceste zile o grămadă de mesaje de încurajare și scrise chiar din suflet și au ajuns la mine cu toată energia pozitivă și când am ajuns în oraș, în orașul meu de acasă, am avut surpriza ca nici bine să fie ajuns în oraș și să mă primească lumea și să mă felicite. Şi i-am simțit cât de emoționați au fost și cât de mult au empatizat cu mine. Le mulțumesc tuturor persoanelor care au crezut mine și care mi-au transmis această energie pozitivă”, a spus Ana Maria Bărbosu pentru Antena 3 CNN. 

Citește și: JO 2024. Mihaela Cambei va purta drapelul României la ceremonia de închidere de la Paris

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a analizat sâmbătă memoriile depuse de FRG și COSR, și a decis ca gimnasta româncă Ana Bărbosu obține medalia de bronz la finala de la sol, JO 2024, iar Sabrinei Voinea îi revine locul 4.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Revine Leo Messi în Europa?

Italienii „aruncă bomba” pe final de an și anunță că Leo Messi poate reveni în Europa, unde se...

Ultimele articole

Revine Leo Messi în Europa?

Italienii „aruncă bomba” pe final de an și anunță că Leo Messi poate reveni în Europa, unde se...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită