Web Analytics
scris vineri, 30.05.2025

Ana Bărbosu, a doua medalie de bronz la Campionatele Europene de gimnastică

Gimnasta română Ana Bărbosu (18 ani) a cucerit medalia de bronz la paralele în cadrul Campionatelor Europene de la Leipzig. Cu o zi înainte, ea urcase pe aceeași treaptă a podiumului în concursul individual compus.

Ana Bărbosu, a doua medalie de bronz la Campionatele Europene de gimnastică

Citește și: Încă un român în finala Champions League, după Istvan Kovacs

În prima zi a finalelor pe aparate a Campionatelor Europene, Ansa Bărbosu, calificată în cea de la paralele după retragerea reprezentantei Germaniei, Helen Kevric, a intrat în concurs a șaptea, reușind să ducă la capăt un exercițiu alert, cu elemente bine legate și executate cu siguranță.

A obținut nota 13,766, care la momentul respectiv era a doua din finală. Chiar înaintea ei, Nina Derwael din Belgia (25 de ani), dublă campioană mondială la acest aparat (2018, 2019) și dublă campioană europeană (2017, 2018), reușise o evoluție de excepție, răsplătită pe măsură de arbitri: 14,466. Imediat după Ana a evoluat unguroaica Bettina Lili Czifra, care a avut, la rândul ei, un exercițiu spectaculos, fiind notată 14,100, adică medalie de argint. Asta pentru că ultima gimnastă din concurs, Naomi Visser din Olanda, a căzut în prima parte a evoluției sale, nemaiavând șanse la podium.

Cu o zi înainte, în finala de la individual compus, Ana obținuse de asemenea medalia de bronz, cu un total de 52,299 puncte, după italianca Manila Esposito (54,965) și iberica Alba Petisco (53,265).

Ana Bărbosu este calificată și în finalele pe aparate de la bârnă și sol, programate sâmbătă. De asemenea, Denisa Golgotă va concura în ultimul act de la bârnă.

Citește și: Jean Vlădoiu, fost jucător şi conducător de la FC Argeş, este realist: „Primul an va fi foarte greu, crucial. Deci, pentru rămânerea în Liga I va fi o luptă crâncenă”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită