”Bătălia” cu privire la titlul de cel mai bun jucător român din istorie se dă între trei foști fotbaliști, Gică Hagi (59 de ani), Nicolae Dobrin și Ilie Balaci, însă ”Prințul din Trivale” vedea potențialul unui alt om de a face parte din această discuție.
Cel mai mare jucător din istoria lui FC Argeș, Nicolae Dobrin, și-a dedicat ultimii ani de viață și carieră echipei pe care a reprezentat-o cu onoare și căreia i-a adus singurele titluri de campioană din istorie.
”Prințului din Trivale” i-a atras atenția un atacant la finalul anilor ’90, căruia îi prevedea un destin chiar și mai frumos decât al lui Gică Hagi, în baza calităților sale
Acel puști era nimeni altul decât Adi Mutu. Fostul său coleg de la FC Argeș, Adrian Bogoi, și-a amintit cât de bine văzut de ”Gâscan” era de fapt cel care avea să devină cunoscut drept ”Briliantul”.
”Nea Gicu Dobrin i-a spus: <<Tu ești mai bun și ca mine, și ca Hagi la un loc!>>”, a povestit Adrian Bogoi, pentru Gsp, în urmă cu doi ani.
Deși evoluau pe posturi diferite, Mutu nu a scăpat de comparațiile cu Hagi pe tot parcursul carierei, prin prisma faptului că îi preluase numărul la națională și că avea să se dueleze cu ”Regele” pentru titlul de golgheter all-time al României.
”Briliantul” a reușit să îl egaleze pe Hagi, dar nu să îl și depășească. Ambii au 35 de goluri sub tricolor, dar Mutu în 77 de meciuri, iar actualul manager-patron de la Farul în 131 de partide.
”Gică Hagi a fost dintotdeauna un idol pentru mine și nu numai. Când lumea mă compara… am ajuns și golgheterul all-time (n.r. al României) împreună cu el, a fost ceva senzațional.
Mi-am dat un target în viața de fotbalist, să îl ajung și, bineînțeles, să îl întrec. Asta a fost întotdeauna o ambiție și ar trebui să o aibă orice fotbalist, de a ne întrece pe noi acum, în clasamentul golgheterilor all-time”, și-a amintit Adi Mutu, la Acasă la Măruță, citat de iamsport.ro..
Citește și: Ultimul antrenor al Mioveniului, noul secund al echipei FC Voluntari
0 Comentarii