Web Analytics
scris marți, 08.04.2025

Amenzi uriașe pentru o bancă din România, acuzată de utilizarea neautorizată a datelor personale

O bancă din România a fost sancționată cu o amendă de 5.000 de euro de către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), în urma unei plângeri privind utilizarea neautorizată a informațiilor personale ale unui fost client.

Amenzi uriașe pentru o bancă din România, acuzată de utilizarea neautorizată a datelor personale

Un cetățean a reclamat că, deși încheiase anterior un credit imobiliar cu Banca Transilvania, instituția ar fi transmis datele sale personale către o firmă de asigurări pentru emiterea unei noi polițe de asigurare împotriva dezastrelor naturale – fără consimțământul său, arată știrileprotv.ro.

Citește și: Înțelegeri la achizițiile publice din pandemie. Consiliul Concurenței anchetează cinci firme

ANSPDCP a stabilit că banca a solicitat emiterea poliței și a furnizat în mod nejustificat date precum numele, codul numeric personal, numărul de telefon, adresa de e-mail și informații despre locația asigurată. În momentul prelucrării, persoana în cauză nu mai avea niciun contract activ cu banca.

Autoritatea a concluzionat că Banca Transilvania a încălcat prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), mai exact principiile de legalitate, echitate și transparență în procesarea datelor cu caracter personal. În lipsa unui temei legal, prelucrarea a fost considerată abuzivă.

Pe lângă amenda în valoare de 24.883 de lei, ANSPDCP a impus și o măsură corectivă, prin care banca este obligată să își revizuiască și să își consolideze procedurile interne privind protecția datelor. Printre măsurile cerute se numără instruirea periodică a angajaților și implementarea unor reguli clare privind prelucrarea datelor în colaborare cu terți.

Citește și: Bărbat înșelat de doi falși curieri care pretindeau că lucrează pentru BNR

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...