# „A fost o nemernicie din partea celor de la ANAP. N-au fost achiziții frauduloase, ci vicii de procedură pe achiziții de medicamente”, se justifică managerul Dan Olariu (foto)
Spitalul Judeţean a fost sancţionat de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice cu 800 de milioane de lei vechi pentru nereguli în achiziţiile derulate în anul 2013. Dr. Dan Olariu, managerul unităţii sanitare, susţine însă că a încasat respectiva amendă pentru vicii de procedură privind achiziţiile de medicamente. Potrivit managerului Olariu, spitalul risca să rămână fără medicamente pentru pacienţi la începutul anului 2014, astfel că s-au încheiat trei contracte adiţionale pentru furnizarea unor medicamente care nu se mai găseau în unitatea spitalicească.
„În niciun caz nu a fost vorba de achiziţii frauduloase, pur şi simplu au fost vicii de procedură pe achiziţii de medicamente. Amenda s-a luat pe contract scos la licitaţie. Undeva, pe data de 30 decembrie 2013, când spitalul rămânea fără medicamente, s-au încheiat nişte contracte adiţionale depăşindu-se astfel suma contractului iniţial pe acele medicamente, nu pe toate medicamentele. Contractul s-a făcut pe o perioadă scurtă, cât să acopere luna ianuarie. Sunt două sau trei contracte pe medicamente care nu mai erau la momentul respectiv. A fost o nemernicie din partea celor care au emis amenda. Din tot controlul pe care l-au făcut cei de la ANAP asta au reuşit ei să găsească, că spitalul a depăşit nişte contracte pe medicamente, pe nişte adiţionale încheiate în 30 decembrie, lucru care eu cred că era obligatoriu”, ne-a declarat dr. Olariu. Amenda a fost imediat achitată, plătindu-se doar jumătate din contravaloarea ei, respectiv 400 de milioane de lei vechi. Ulterior, sancţiunea a fost contestată şi în instanţă, însă decizia Tribunalului Argeş a fost nefavorabilă spitalului.
„Conducerea din 2013 şi-a asumat încheierea contractelor adiţionale pentru medicamente”
Referitor la decizia de încheiere a contractelor adiţionale pentru medicamente, dr. Olariu spune că echipa managerială de la momentul respectiv şi-a asumat-o, preferând „să depăşească cu câteva zeci de milioane de lei contractul ca să nu lase bolnavii fără medicamente, din ianuarie”.
„Cred că îşi asuma orice conducere lucrul ăsta. Subiectul este unul sensibil, pentru că pot muri oameni din cauza lipsei de medicamente din spital şi nu cred că îşi permiteau să nu încheie acel contract. E foarte greu să previzionezi pe un an de zile, stând cu banii destul de strict. Pacienţii pot să fie cu patologie uşor diferită de la an la an şi să consume spitalul ceva mai mult”, mai spune managerul Spitalului Judeţean.
De altfel, ANAP a mai sancţionat unitatea spitalicească şi în 2011, tot cu suma de 800 de milioane de lei vechi. „Această amendă e chiar istorie, nu cunosc amănunte. Ştiu doar că a fost contestată, însă am câştigat în instanţă şi am recuperat suma respectivă”, ne-a precizat dr. Olariu.
Iustina Harco-Burcea



























0 Comentarii