Web Analytics
scris duminică, 02.11.2014

Amendă record pentru produse expirate la Auchan Găvana

# Uite că se poate! Totul a pornit de la sesizarea unui client… # Direcţia Sanitar Veterinară a aplicat o contravenţie de 45.000 lei, care a fost însă contestată în instanţă de  retailerul francez.

Amendă record pentru produse expirate la Auchan Găvana

Cunoscută şi pentru scandalurile care au tensionat atmosfera la Real Piteşti şi au afectat inevitabil managementul acestui hypermarket pus în cele din urmă pe butuci, directoarea Augusta Consuela Preuțescu (preluată între timp de retailerul francez, la pachet cu magazinul din Găvana) este urmărită de ghinioane pe oriunde se duce.

Daniel Lupu, directorul DSV Argeş: „Întra-devăr, în perioada la care vă referiţi, am aplicat o sancţiune de 45.000 lei unui agent economic”

Recent, într-o perioadă în care grupul Auchan a demarat o campanie promoțională, inclusiv prin promoții atrăgătoare la produsele alimentare, prin care să marcheze un an de la inaugurarea hypermaketului din zona de Nord a Piteştiului, o sesizare a unui client a făcut ca o echipă de control din cadrul DSV Argeș să descindă la magazin. Inspectorii sanitar veterinari au găsit produse expirate, motiv pentru care au trântit o amendă de aproape o jumătate de miliard de lei. Rugat să ne confirme informația, directorul DSV Argeș Daniel Lupu, ne-a declarat: „Eu nu pot să spun numele agentului economic, fiindcă nu îmi permit regulamentele și nici nu am fost eu în control.  Au fost colegii mei, în urma unei sesizări. Dar pot să spun că, în perioada la care vă referiți dumneavoastră, am aplicat, într-adevăr, o sancțiune în valoare de 45.000 de lei pentru produse expirate unei persoane juridice, în conformitate cu HG 984 din 2005, modificată și completată ulterior. Vom vedea dacă vor plăti! Și la un butic dădeam la fel. Trebuie să fie foarte atenți, atunci când pun în vânzare produse alimentare. Nimeni nu este mai presus de lege. E mai ușor să previi decât să tratezi”.
Am încercat să luăm un punct de vedere şi directoarei Augusta Preuţescu, însă, după ce a auzit ce vroiam să aflăm, și-a cerut scuze că se află la București și ne-a îndrumat către directorul de marketing al retailerului Auchan, Tiberiu Danețiu. După ce a încercat să fie ironic, întrebându-ne cum de am aflat de abia acum, pentru că faptul s-ar fi petrecut în urmă cu mai mult timp (?!), acesta a confirmat că a auzit despre cele întâmplate la Auchan Găvana și a promis că, după ce se va informa de la colegii din Pitești, ne va furniza mai multe amănunte.

Auchan nu recunoaşte absolut nimic: „Autoritățile au verificat întregul stoc aflat la vânzare în magazin și au constatat că marfa este conformă”

Într-adevăr, câteva ore mai târziu, am primit din partea managerului de comunicare externă un mail semnat și de către directorul hypermarketului Augusta Preuțescu, conținând punctul de vedere al conducerii: „Vă asigurăm că Auchan în calitate de companie responsabilă, respectă toate normele de igienă, sănătate publică și siguranță alimentară aflate în vigoare, precum și standardele interne aferente. Referitor la produsul respectiv, autoritățile au verificat întregul stoc aflat la vânzare în magazin și au constatat că marfa este conformă, în termen de valabilitate și păstrată în condiții corespunzătoare.”
Alina Crângeanu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...