Ambasadorul Republicii Franceze în România- Laurence Auercu a făcut o vizită la Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.
Subiectul central al întâlnirii s-a axat pe dezvoltarea învățământului tehnic dual și al parteneriatului deja existent la nivel local între Automobile Dacia, administrația locală, Inspectoratul Școlar Județean, mediul economic și universitar.
Administrația din Mioveni își dorește ca acest proiect „să se transforme într-un veritabil centru de formare și perfecționare, prin realizarea unui campus integrat ultra modern la Mioveni”.
În acest campus ar urma să se specializeze în domenii tehnice, într-un singur ciclu, 200 de elevi și 100 de studenți.
Citește și Trei deținuți de la Mioveni le-au povestit elevilor de ce au ajuns la închisoare
„În urma vizitei de la Mioveni, Excelența Sa Laurence Auer, Ambasadorul Republicii Franceze în România a rămas impresionată, decalarându-se o susținătoare a acestui proiect educațional, având în vedere faptul că grupul Dacia-Renaul beneficiază în România de un lanț complet de servicii, de la cercetare, construcție, până la comercializare și service, domenii în care forța de muncă specializată este vitală”, a transmis primarul Ion Georgescu.
La întâlnire au participat Dumitru Tudosoiu – inspectorul general al ISJ Arges, Christophe Carton – expert responsabil de cooperare educațională în domeniul învățământului tehnic și profesional, Denisa Olteanu – consilier la Ministerul Educației – Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Cristian Nevzoreanu – Director Executiv Afaceri Publice și Comunicare, conf. dr. ing. Daniel-Constantin Anghel – Director centru suport pentru învățământ dual din cadrul Universității Pitești, precum și conducerea Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni.
0 Comentarii