Web Analytics
scris marți, 12.08.2025

Ambasada SUA la Bucureşti anunţă modificări în acordarea vizelor începând cu data de 2 septembrie

Ambasada SUA la Bucureşti atrage atenţia că începând cu data de 2 septembrie 2025, sunt modificări în ceea ce priveşte reînnoirea vizei fără a fi nevoie de interviu, fiind restrânse categoriile de persoane care beneficiază de această facilitate. Altfel, cu excepţia acestor câtorva cazuri, toţi solicitanţii de vize de non-imigrant, inclusiv copiii cu vârsta sub 14 ani şi persoanele cu vârsta peste 79 de ani, vor avea nevoie, în general, de un interviu în persoană cu un funcţionar consular.

Ambasada SUA la Bucureşti anunţă modificări în acordarea vizelor începând cu data de 2 septembrie

Citește și: PSD nu e de acord cu propria lege a pensiilor private! Simona Bucura Oprescu e cea care a inițiat proiectul

Începând cu data de 2 septembrie 2025, doar următoarele categorii de solicitanţi vor fi scutiţi de interviul pentru reînnoirea vizei:

– solicitanţii de vize diplomatice sau oficiale;

– solicitanţii de vize A-1, A-2, C-3 (cu excepţia însoţitorilor sau angajaţilor personali ai funcţionarilor acreditaţi), G-1, G-2, G-3, G-4, NATO-1 până la NATO-6 sau TECRO E-1;

– solicitanţii care îşi reînnoiesc vizele B-1, B-2, B1/B2 emise cu valabilitate maximă sau permisul de trecere a frontierei (Border Crossing Card pentru cetăţenii mexicani) expirate în ultimele 12 luni şi care aveau vărsta de cel puţin 18 ani la momentul aprobării vizei anterioare. Însă, pentru a fi eligibili pentru o scutire de interviu, această categorie de solicitanţi trebuie să îndeplinească, de asemenea, anumite criterii şi anume: să depună cererea în ţara lor de cetăţenie sau de reşedinţă; să nu li se fi refuzat niciodată o viză (cu excepţia cazului în care un astfel de refuz a fost depăşit sau s-a renunţat la el) şi să nu aibă nicio neeligibilitate aparentă sau potenţială.

Departamentul de Stat atrage atenţia că funcţionarii consulari pot solicita în continuare interviuri în persoană, de la caz la caz, din orice motiv.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită