# Fostul şef de post de la Recea, trimis în judecată pentru trafic de influenţă.
Dosarul șefului de post de la Recea, agentul-șef adjunct Marian Cosmin Ioniță, a fost trimis spre judecare, pentru infracțiunea de trafic de influență, urmărirea penală fiind finalizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Fostul șef de post este cercetat în stare de arest preventiv și se află în detenție la Penitenciarul Colibași încă din 5 august, data la care a fost prins în flagrant în timp ce primea mită 800 kg de grâu de la denunțătorul Viorel Mihalcea.
Printre probele care l-au înfundat pe polițist sunt și o serie de interceptări ambientale ale unor discuții purtate de acesta cu Viorel Mihalcea, cetățeanul de la care a pretins 800 kg de grâu pentru a interveni în favoarea sa la procurorul ce instrumenta dosarul penal al acestuia pentru conducere pe drumurile publice sub influența alcoolului. Pentru a-l convinge pe Mihalcea de influența pe care o avea asupra procurorului de caz, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, șeful de post Marian Cosmin Ioniță îi vorbește acestuia despre o altă persoană, un anume „Fane de la Râca”, pe care l-ar fi ajutat în trecut cu același tip de problemă. Cu alte cuvinte, lasă de înțeles că și-ar mai fi folosit și alte dăți influența asupra aceluiași magistrat, în cazuri similare. Iată mai jos discuția cu pricina, interceptată ambiental de către procurori.
„Ioniță Marian Cosmin: – Lasă, o să vezi tu… marți, cum se pune problema.
Mihalcea Viorel: – Păi nu mai pot, mă! Eu îți spun sincer! Că nu mai, nu mai dorm noaptea, nu mai… că d-aia ți-am și zis…
Ioniță Marian Cosmin: – Stai, mă! Care e problema?!
Mihalcea Viorel: – Dacă poți să mă ajuți…
Ioniță Marian Cosmin: – Am mai avut eu un prieten! Da’ ăla a fost pe vechiul cod! Știi? Era mai simplu pe vechiul cod penal! Pe Fane de la Râca! Nu știu dacă-l știi tu! De lucrează la Petrom. Și tot așa…
Mihalcea Viorel: – Știu unu Fane de la Râca după la Ion de la… De lucrează la Radu, ăsta, zii, repară la mașini.
Ioniță Marian Cosmin: – Nu ăla! Și tot așa! Beat! Face și accident! Pana mea! Și a scăpat cu amendă, șase milioane, bine merci (neinteligibil n.n.) nici pe cazier.
Mihalcea Viorel: – Îhî!
Ioniță Marian Cosmin: – Problema mare era, de exemplu, dacă mai aveai, dacă mai erai cercetat, dacă mai aveai dosare pe conducere pe alcool… și toate ăstea, știi? Da’ cât timp tu ai cazierul alb și toate ălea, e foarte simplu! Știi? Și procurorul zice…
Mihalcea Viorel: – (neinteligibil) Știi care-i chestia? Măcar știam de atunci de la început când ai zis că ai fost la ăla! Măcar știam… poate se grăbea lucrurili oleacă, știi? Bă, știu, am zece ani! Sau am atâta! Știi? Dar când?”
Adriana Gândilă
0 Comentarii