Web Analytics
scris luni, 08.12.2025

Alocațiile, indemnizațiile și stimulentele vor fi virate înainte de Crăciun

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va plăti în avans beneficiile sociale, astfel încât banii să ajungă la beneficiari înainte de Sărbătorile de iarnă, a anunțat luni instituția.

Alocațiile, indemnizațiile și stimulentele vor fi virate înainte de Crăciun

În acest sens, ANPIS, prin agențiile teritoriale – AJPIS – a virat luni, 8 decembrie, sumele aferente drepturilor lunii noiembrie 2025 pentru trei dintre cele mai importante beneficii de asistență socială: alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.

Citește și: Senatul a adoptat tacit legea care acordă zi liberă părinților în prima zi de școală

„Pentru a ne asigura de faptul că cetățenii primesc banii înainte de Sărbătorile de iarnă, ANPIS prin agențiile teritoriale va vira în avans sumele pentru beneficiile de asistență socială care de regulă se plăteau spre final de lună. Astfel, în decembrie, drepturile persoanelor cu dizabilități vor ajunge în conturile bancare în data de 12 decembrie 2025, iar plata acestora prin mandat poștal, se va realiza în perioada 18-24 decembrie 2025”, potrivit unui comunicat al agenției.

Pentru alte beneficii sociale, precum venitul minim de incluziune (VMI), alocația de plasament, indemnizația lunară de hrană pentru TBC și alocația lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA, plățile se vor efectua în 19 decembrie 2025 pentru cei care au optat să primească banii pe card și cel târziu în 24 decembrie 2025 pentru beneficiarii care au solicitat drepturile prin mandat poștal.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită