Grupurile parlamentare ale PNL au hotărât luni, 1 septembrie, să o susțină pe deputata Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, pentru funcția de președintă a Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului „România fără violență”, iar pe senatorul Mihai Coteț pentru funcția de vicepreședinte al Senatului.
Citește și: Și Tribunalul Argeș protestează față de proiectul care modifică pensiile magistraților
Într-un comunicat de presă remis de PNL Argeș se precizează că înființarea Comisiei speciale comune „România fără violență” reprezintă o premieră în Parlamentul României și un pas necesar în contextul creșterii numărului de acte de violență din societate, având drept victime în special femeile și copiii.
Experiența Alinei Gorghiu ca ministru al Justiției – când au fost promovate măsuri precum ordinul de protecție sau voucherele pentru victime – reprezintă o garanție a implicării reale în sprijinul celor vulnerabili – se mai arată în comunicat
Potrivit datelor Poliției Române, doar în primele 7 luni ale anului au fost înregistrate 27.676 de cazuri de violență domestică, iar în aceeași perioadă au fost emise 7.520 de ordine de protecție provizorii, dintre care 2.929 au fost confirmate de instanțele de judecată.
Noua comisie va avea ca obiective analiza legislației existente, avizarea inițiativelor parlamentare, organizarea de audieri publice și consolidarea cooperării cu societatea civilă.
Este important ca parlamentarii de Argeș să ocupe poziții de conducere în Parlament, pentru a reprezenta argeșenii, a le prelua problemele importante, a contribui la dezvoltarea județului și la îmbunătățirea legislației. Atât Alina Gorghiu, cât și Mihai Coteț vor asigura această reprezentare la nivel național – se arată în comunicatul de presă.
0 Comentarii