Deputata Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, a vorbit despre butonul roșu în școli.
Ordinul legat de aşa-numitul „buton roşu”, un mecanism prin care se pot semnala anonim cazuri de violenţă şi consum de droguri în unităţile de învăţământ, a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial.
„Știți vorba „Eu te-am făcut, eu te…”? Doar că de fapt bătaia nu e ruptă din Rai!
Ești profesor, elev, părinte și ai văzut sau ai auzit despre un caz de agresiune asupra unui minor, dar ți-e teamă să intervii?
Citește și Actele de identitate cu CIP vor trebui să fie implementate pentru toți cetățenii
De saptămâna aceasta, prin ordinul Ministerului Educației, școlile au la dispoziție „Butonul roșu”, un mecanism pentru semnalarea rapidă și anonimă a violenței, consumului de droguri și nu numai. Concret, este vorba despre un formular anonim care poate fi depus fizic într-o cutie specială, online pe site-ul unității de învățământ sau folosind o adresă de mail securizată.
5 Iunie este Ziua împotriva violenței asupra copilului în România. Datele nu arată bine deloc. Față de 2023, anul trecut numărul cazurilor a crescut cu 20%.
În 2024, conform datelor ANPDCA, peste 20.000 de copii din România au fost victime ale abuzului, neglijenței sau exploatării. Peste 1800 au fost victimele abuzurilor sexuale (peste 90% sunt fetițe).
România este pe locul 3 în Europa la atunci când vorbim de bullying-ul școlar.
Din păcate, majoritatea acestor abuzuri se petrec chiar în sânul familiei sau în școli, acolo unde copilul ar trebui să fie în siguranță.
Copiii nu pot lupta singuri. Avem datoria să-i protejăm, să intervenim. Pentru că da, e și treaba noastră! Un copil agresat astăzi mâine poate deveni chiar adultul agresor. Dacă știi un copil aflat în pericol, apelează acum la 112 sau Telefonul Copilului – 119″, a transmis Alina Gorghiu.
0 Comentarii