Web Analytics
scris joi, 04.07.2024

Alina Gorghiu: „Paşi importanţi pentru noul sediu al Judecătoriei Piteşti”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat azi că Guvernul a aprobat în şedinţă Nota privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Piteşti, în scopul adoptării unei hotărâri care are ca obiect trecerea unui imobil din domeniul public al Municipiului Piteşti în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Tribunalului Argeş, pentru realizarea obiectivului de investiţii „Sediu nou Judecătoria Piteşti”.

Alina Gorghiu: „Paşi importanţi pentru noul sediu al Judecătoriei Piteşti”

Citește și: Tudor Pendiuc rămâne în închisoare
„Pași înainte pentru un sediu nou al Judecătoriei Pitești! În ședința de Guvern de azi a fost aprobat demersul Ministerului Justiției pentru crearea unui sediu de instanță modern pentru Judecătoria Pitești. Se rezolvă, astfel, o problemă des invocată în sistemul judiciar – spațiul insuficient pentru derularea activităților necesare înfăptuirii actului de justiție.
La Pitești a fost deja identificat imobilul care va deservi noului sediu al judecătoriei. Este rezultatul unei comunicări foarte bune pe care o am cu factorii de decizie din sistemul judiciar de la Argeș. Acum, Consiliul Local al Municipiului Pitești trebuie să adopte hotărârea prin care acest imobil trece în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Tribunalului Argeș. Sunt convinsă că, împreună cu autoritatea locală, vom duce la bun sfârșit acest demers important pentru justiția argeșeană!”, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

A ieșit cu mașina în decor

Noaptea trecută, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu două echipaje în cazul unui...

Ultimele articole

A ieșit cu mașina în decor

Noaptea trecută, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit cu două echipaje în cazul unui...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită