
La doar câteva zile după adoptarea legii privind combaterea femicidului, o acțiune simbolică a avut loc în memoria victimelor violenței domestice. Mai multe perechi de pantofi roșii au fost așezați pe treptele de la Ateneul Român. La acțiune a participat și deputata PNL de Argeș, Alina Gorghiu.


„Astăzi, am fost parte dintr-un moment care vorbește fără cuvinte. Felicitări Alessandra Stoicescu pentru organizarea acestei acțiuni puternice și necesare. Pantofii roșii pe care i-am văzut astăzi nu sunt doar obiecte. Fiecare pereche spune povestea unei femei care nu mai este.
Această inițiativă, inspirată de proiectul artistei mexicane Elina Chauvet, a devenit un simbol global al luptei împotriva violenței asupra femeilor. Pantofii sunt donați, apoi vopsiți în roșu și așezați în spațiul public – ca o prezență tăcută a celor care lipsesc.
Roșul nu înseamnă doar violență. Înseamnă și memorie, solidaritate și responsabilitate.
Am fost aici alături de Excelența Sa Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit în România și de mulți oameni – femei și bărbați – care cred că prevenția și protecția victimelor trebuie să fie o prioritate reală. Pentru că dincolo de simboluri, fiecare pantof roșu ne obligă să acționăm”, este mesajul Alinei Gorghiu.
O acțiune similară a avut loc și în 2018, când Alessandra Stoicescu și Fundația Mereu Aproape au adus pantofi roșii pe treptele Muzeului Național de Istorie, un simbol al solidarității cu victimele violenței domestice.
Citește și Fermierii vor putea accesa până la 100.000 de euro pentru investiții în cultura de flori



0 Comentarii