Comisia de Transporturi din cadrul PNL Argeș a organizat, pe 4 octombrie, dezbaterea „Momentul adevărului. Ce facem cu infrastructura și cu transporturile rutiere?”. La evenimentul ce i-a avut ca invitați pe oficiali ai Ministerului Tranportului și ai CNAIR, liberala Alina Gorghiu a adus în discuție, printre altele, problema drumurilor din Argeș. Președintele PNL Argeș a subliniat faptul că județul nostru are cele mai proaste drumuri din țară. „Pe lângă faptul că afacerile antreprenorilor din Argeș au cifre de afaceri impresionante fiindcă sunt cu toții manageri de succes, prin activitatea desfășurată au creat mii de locuri de muncă. Acest lucru trebuie să motiveze și responsabilizeze și mai mult și cetățenii care așteaptă de la noi drumuri mai bune. Argeșul este județul cu cea mai proastă infrastructură, în condițiile în care avem peste 1.200 km de drumuri județene”, a spus Gorghiu la dezbatere.
Citește și Alina Gorghiu: „Condamnații penal nu vor mai putea candida la alegeri”
Președintele PNL Argeș a făcut toate demersurile ca DN 73D Davidești-Suslănești să fie reabilitat
La același eveniment, Alina Gorghiu și directorul general al CNAIR au declarat că drumul ce leagă Davidești de Suslănești va fi reabilitat.
„Mă întorceam de la Rucăr, pe DN 73D și credeți-mă că îmi era rușine că avem așa drumuri. Așa că l-am sunat pe domnul Pistol și i-am expus problema”, a precizat Alina Gorghiu la dezbatere.
La rândul său, directorul Cristian Pistol a anunțat: „Cele două porțiuni privind reabilitarea sunt pe DN 73D, una la km 40+100 și alta la km 46+200. Documentațiile pentru achiziție și expertize tehnice sunt acum la Achiziții. Drumul necesită consolidare deoarece în aceste zone se produc tasări din cauza infiltrațiilor de apă în corpul drumului”, a precizat directorul CNAIR. Conform acestuia, până la jumătatea anului viitor contractul pentru reabilitarea DN 73D va fi semnat, urmând ca lucrările să fie demarate cu prioritate.
Citește și Asfaltarea unui drum județean din Argeș, exemplu de bune practici la Bruxelles
0 Comentarii