Preţurile alimentelor au crescut în acest an cu aproximativ 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, însă, după Paşte, sunt posibile noi majorări, în contextul creşterii costurilor cu energia, gazele şi combustibilii, susţine preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară – Romalimenta, Aurel Popescu.

Citește și: Un bărbat a mers la poliţie şi s-a predat spunând că şi-a ucis fratele
„Creşterea de 10% în 2026 faţă de 2025 a fost normală până acum, pentru că TVA a crescut şi s-a liberalizat energia. Dar acum lucrurile sunt total diferite de o normalitate. Suntem chiar departe de o normalitate şi faţă de toate statele. Toate statele au luat măsuri în aşa fel încât să contracareze creşterea aceasta de preţuri la carburanţi, iar noi, de la 1 aprilie, avem şi creşterea de preţ la gaze. Acum se înregistrează nişte creşteri de la o zi la alta, mai ales pe zona aceasta de energie – gaze, energie electrică şi combustibil. Nu avem ce face decât să le contabilizăm şi, după Paşte, o să ieşim şi o să ajustăm preţurile în aşa fel încât să putem rezista în piaţă. Nu avem altă soluţie”, a declarat, pentru AGERPRES, Aurel Popescu.



0 Comentarii