Alexandru Oțelea s-a născut în noiembrie 1912, în comuna Ștefănești, județul Muscel. Tatăl i-a murit la 12 ani şi mama în 1946. A trebuit să-şi facă singur un rost în viaţă, fără să aibă un model de urmat în familie. A trebuit să muncească de mic copil pe cont propriu, cu ziua, la diferiţi locuitori mai înstăriţi din comună, să vândă fructe din livada proprie şi vin la piaţă şi să facă cărăuşie: transporta lemne şi cărămida produsă la cuptoarele deţinute de fabricanţii din comună, în special de la primarul ţărănist Andrei Gorgoi şi de la Ştefan Velcioiu, pe care mai apoi i-a încadrat cu invidie în rândul „chiaburilor”.
A dezertat din armata română
În 1934-1936 Oțelea şi-a făcut stagiul militar la Regimentul 6 Mihai Viteazul din Bucureşti, de unde este lăsat la vatră fiind bolnav de TBC. S-a căsătorit în 1938 cu Gheorghiţa Vasile Radu din Budeasa Mică, fără să aibă copii împreună. Din 1939, de la începerea celui de-al doilea război mondial până în 1944 a făcut pază în zona petroliferă Câmpina. În 1944 este trimis la Grupul 90 Vânători de Munte care trebuia să apere fontul de la Iaşi, însă nu a participat la lupte, fiind „în rezervă” la escadron, adică „avea grijă de cai”, după cum afirma. După afirmaţiile sale, în august 1944 a fost trimis în permisie şi nu s-a mai prezentat la unitate, fiind dat dezertor. Totuşi, după 23 august 1944, a simţit din ce direcţie bate vântul, s-a înscris rapid în rândurile comuniştilor şi a primit carnetul roşu de membru de partid în noiembrie 1946. A fost numit organizator al biroului celulei comuniste de la Ştefăneşti până în 1947 când a fost luat instructor voluntar la plasa PCR Ştefăneşti unde a stat doi ani. A fost un om al acelor vremuri tulburi care s-a ridicat direct în fruntea colectivităţii de la Ştefăneşti, căci în 1949 este deja în funcţia de preşedinte şi deputat comunal al Comitetului Provizoriu şi mai apoi, din 1950, la Sfatul Popular Ştefăneşti unde s-a ocupat de „transformarea socialistă a agriculturii”.
Era considerat de locuitorii din Ștefănești un nomenclaturist odios
Alexandru Oțelea a contribuit la înfiinţarea GAC „7 Noiembrie” Ştefăneşti, după preluarea averilor „exploatatorilor burghezi” şi „chiaburilor” din comună: case cu bunuri cu tot, terenuri agricole, păduri, vii, livezi etc. Între anii 1952-1955, în mica comună de atunci Ştefăneşti, erau încadraţi anual în rândul ţăranilor mai înstăriţi sau „chiaburi” câte 27, 36, 32 şi respectiv 30 familii de ţărani care trebuiau deposedate de avere prin impunerea sistemului cotelor obligatorii către stat, cu sprijinul direct al tovarăşului Oţelea. Şi-a însuşit o parte din bunurile şi proprietăţile confiscate de stat prin decretul 111 din 1951 de la „exploatatorii burghezi” din comună. A declarat că aceste obiecte le-a cumpărat în mod corect la licitaţia organizată la Sfatul Popular, iar altele le-a înapoiat mai apoi. Era un nomenclaturist odios în ochii locuitorilor din Ştefăneşti, aşa cum rezultă din plângerile în nume fals adresate inclusiv la CC al PMR şi din alte scrisori de ameninţare trimise pe numele lui Oţelea la Sfatul Popular Ştefăneşti. De abia din martie 1956, sunt tentative de a fi înlocuit din funcţie de către secretarul Voinea Nicolae de la Sfatul Popular al Regiunii Piteşti, cu sprijinul unor localnici din Ştefăneşti, în special Luca Vasile, secretar la noua Întovărăşire Agricolă din Ştefăneşti înfiinţată în 1955. Acesta arăta conjunctura cel puțin ciudată în care a fost admis Oţelea în rândurile membrilor PCR. Însă, Secţia de Cadre a partidului condusă de Bărbărie Vasile îl susţinea necondiţionat pe Oţelea şi preciza că secretarul regional Voinea Nicolae, a fost influenţat în decizia sa de Marinescu M. Mihail, membru de partid şi redactor la ziarul local „Secera şi Ciocanul”, nepot al chiaburului Marinescu St. Alexandru a cărui proprietate a fost confiscată în 1950 şi dată în folosinţa GAC Ştefăneşti şi care ar fi avut ulterior unele conflicte cu Oţelea.
S-a implicat activ în mai multe realizări de „cârpeală” la Ştefăneşti
Deşi era semianalfabet, Oțelea s-a implicat activ din 1955 în construirea căminului cultural de la Ştefăneşti, după proiectul măreţ al palatului culturii de la Curtea de Argeş, prin constrângerea locuitorilor din comună să dea produse agricole pentru procurarea de materiale de construcţie, reciclarea acelor materiale rezultate de la dărâmarea abatorului comunal, o clădire nouă şi trainică aproape finalizată, zidită după indicaţiile serviciului veterinar din 1948 şi cărămida de la fosta construcţie a lui Micescu. S-a ocupat inclusiv de construirea unui cuptor de cărămidă, din care a rezultat cărămidă de slabă calitate, imposibil de folosit la construcţia căminului cultural. De asemenea, meseriaşii angajaţi în regie proprie la această lucrare de „cârpeală”, erau simpli zidari din comuna Slătioarele. O altă „realizare socialistă” a acestuia a fost declaraţia dintr-un articol laudativ din ziarul „Secera şi Ciocanul” că în comuna Ştefăneşti s-a făcut electrificarea prin mijloace proprii, deşi în realitate era vorba despre un simplu fir electric care făcea legătura de la blocuri până la clădirea Sfatului. Astfel, doar 20-30 de case din comună aveau lumină electrică foarte slabă şi intermitentă, iar restul sutelor de case erau lăsate fără electricitate.
15 ani a terorizat şi abuzat locuitorii din Ștefănești
Din dosarul de membru de partid nu reies alte informaţii legate de implicarea acestuia în distrugerea prin incendiere a bibliotecii impresionante deţinută de familia Brătianu la Florica, căci în urma acestei urgii au rămas puţine cărţi care au ajuns la Academia Română, aşa cum susţine profesorul Mircea Crăciun. Probabil că era considerat un act de bravură minor care conta prea puţin în biografia de partid a tovarăşului Oţelea! În anul 1963, deja în alt context istoric, tovarăşul de tristă amintire pentru fosta comună Ştefăneşti, este tras pe linie moartă după mai bine de 15 ani în care a terorizat şi abuzat locuitorii, însă fără să fie exclus din rândurile membrilor PCR, aşa cum rezultă din dosarul său personal.
M.I.
sursa: blog istorie locală
