Autorităţile din Piteşti sunt în alertă. A fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, fiind activată Celula de Criză după ce un urs a fost observat în oraş.
Citeşte şi: Tânăr mort într-un groaznic accident la Davidești
Puţin după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică fusese emis şi un mesaj Ro-Alert, care informa despre prezenţa unui urs la kilometrul 116 al autostrăzii Bucureşti – Piteşti şi pe strada Depozitelor, locuitorii fiind avertizaţi să se ferească şi să nu iasă din case.
Alerta a fost dată după ce s-au primit două apeluri telefonice la 112 ale unor oameni care semnalau prezenţa ursului – după cum informa viceprimarul Mihai Mihăilescu.
Animalul sălbatic a fost căutat pe timpul nopţii, aproape patru ore, de pomperi, polițiști și jandarmi cu camere cu termoviziune. Preventiv, a fost evacuat Parcul Lunca Argeşului.
„Nu a fost identificat până în prezent, în continuare patrule sunt pe stradă, dar ceea ce cred eu că este extrem de important pentru locuitorii municipiului Piteşti este să nu intre în panică, în situaţia în care-l văd să nu se apropie de el să facă poze şi să sune de îndată la 112”, a spus prefectul judeţului Argeş, Dragoş Predescu.
Este posibil ca ursul să fi venit dintr-o comună învecinată și să nu mai fi reușit să se întoarcă în zona împădurită.
0 Comentarii