A fost alertă uriașă la Aeroportul Henry Coandă din Capitală după ce o aeronavă a solicitat aterizarea de urgență. Aceasta a anunțat că a depistat o dronă chiar în timpul zborului.
O aeronavă care venea din Londra, cu destinația București, nu a putut să aterizeze. Piloții au fost nevoiți să facă o manevră de specialitate prin care aeronava renunță la aterizare și revine într-o traiectorie de zbor. După aproximativ 30-40 de minute situația a revenit la normal iar avioanele au reușit să aterizeze pe o pistă folosită pentru decolări.
Citește și: În Argeş, cu banii plătiţi de Consiliul Judeţean pe 24 de microbuze, puteau fi cumpărate 40!
Piloții unui Airbus A330 aparținând companiei Turkish Airlines, care tocmai executa manevra de aterizare pe pista 08L, au semnalat prezența unei drone în apropierea aeroportului Otopeni. Raportul transmis controlorilor de trafic aerian a declanșat imediat o serie de măsuri de precauție pentru siguranța zborurilor.
La scurt timp, un controlor de trafic a solicitat echipajului aeronavei British Airways, care opera zborul BA886 pe ruta Londra – București, să oprească procedura de coborâre. Avionul a primit instrucțiunea de a menține altitudinea de 2.000 de picioare și de a continua să zboare în direcția pistei, până la noi ordine.
În contextul măsurilor de securitate, aeronava British Airways și alte opt zboruri, printre care s-a aflat și un avion militar, au fost direcționate către pista 08R a aeroportului. Aceasta este utilizată, de regulă, pentru decolări, însă în situația creată a devenit singura opțiune disponibilă pentru aterizări.
Activitatea pe pista 08L a fost suspendată temporar, iar timp de aproximativ 40 de minute toate aterizările au fost mutate pe pista alternativă. Ulterior, după verificări suplimentare și clarificarea situației, avioanele au putut reveni la procedurile normale de aterizare pe pista principală.
BoardingPass a relatat că drona raportată nu se afla pe pistele aeroportului, așa cum au indicat inițial unele surse online, ci în afara perimetrului. Potrivit informațiilor, aceasta era situată între DN1 și localitatea Buftea, fără a pătrunde în zona de siguranță a aeroportului.
0 Comentarii