Web Analytics
scris sâmbătă, 26.04.2025

Alertă DSVSA: morcovi cu pesticide peste limita admisă au ajuns pe piața românească

Conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a anunțat, vineri, că în urma unor analize efectuate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din Republica Molvova, s-a depistat prezența de pesticide peste limita admisă.

Alertă DSVSA: morcovi cu pesticide peste limita admisă au ajuns pe piața românească

Conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanții instituției, proba a fost prelevată la Punctul de Inspecție la Frontieră Albița, dintr-un lot de 23 de tone de morcovi, pe data de 10 aprilie 2025, iar rezultatele analizei de laborator au indicat o concentrație crescută de pirimifos-metil.

Citește și: Averile şi interesele parlamentarilor de Argeş. Unii nu au casă în judeţ, alţii au lire sterline pentru zile negre


”Întrucât pesticidul neautorizat pirimifos-metil nu este apt consumului uman, am dispus efectuarea unei anchete și luarea tuturor măsurilor de retragere de pe piață a produselor contaminate. Întreaga cantitate importată – 23.000 kg de morcovi clasa II, recolta anului 2024 – aparține unei societăți din Suceava, fiind destinată comercializării pe piața din România.

Având în vedere riscurile pentru sănătatea consumatorilor, DSVSA Vaslui a informat de urgență sistemul RASFF (Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje), atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova. Am dispus măsuri de reținere oficială a produsului și interzicerea distribuirii către consumatori, urmând ca întreaga cantitate să fie neutralizată conform legislației în vigoare”, a precizat directorul DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, în comunicatul de presă, citat de Agerpres.

Pirimifos-metil este un insecticid din clasa organofosforicelor, utilizat pentru protecția culturilor, dar care, în concentrații ridicate, poate avea efecte toxice asupra sistemului nervos uman, în special în cazul unei expuneri repetate sau accidentale.

Citește și: Cornel Turcescu, soţul fostei directoare a APIA Argeş, Mari Pană, a fost schimbat din funcţie

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...