După cum s-a stabilit în iulie, alegerile parlamentare, în cadrul cărora se stabilește componența Senatului și a Camerei Deputaților, vor avea loc chiar de Ziua Națională a României, respectiv pe 1 decembrie. Cetățenii români își pot exercita dreptul la vot la aceste alegeri atât din țară, cât și de peste hotare.
Citește și Începe programul „Litoralul pentru toți”. 38 de lei pe noapte pentru o cameră la hotel în septembrie
În primul rând, data alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 2024 a fost stabilită, prin HG 755/2024, pentru 1 decembrie, care este și Ziua Națională a României.
Apoi, Guvernul a stabilit recent, prin intermediul mai multor acte normative (HG 1034/2024, HG 1035/2024, HG 1036/2024), atât calendarul acțiunilor ce trebuie desfășurate în perioada electorală a alegerilor parlamentare, dar și o serie de detalii pentru buna desfășurare a acestora.
Astfel, există mai multe date și informații importante pentru cei ce vor să voteze la alegerile parlamentare din acest an.
Mai exact, 16 septembrie este termenul-limită până la care alegătorii cu domiciliul în țară și cu reședința în străinătate, precum și cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opțiunea pentru votul la secția de votare(online, pe site-ul votstrainatate.ro).
Din aceeași dată, misiunile diplomatice și oficiile consulare comunică Autorității Electorale Permanente propunerile privind sediile secțiilor de votare din străinătate.
0 Comentarii