Web Analytics

Alecsei a venit cu mașina de ministru și girofar la instalarea prefectului

de | 13.02.2020 13:30 | Culise

Proaspăt numit președinte la Bucale peste Rezervele Statului Român, fostul plutonier de intendență Gică Alecsei aproape că nu-și mai încape în piele. Dă pe dinafară de competență, cinste și prestanță, lucru de care ne-am convins săptămâna trecută. Într-o încercare evidentă de a-și marca teritoriul și valoarea funcției, Gheorghe Alecsei a venit la Pitești, la instalarea prefectului, cu mașină de serviciu, dotată cu șofer și girofar. Și cu ifose de mare vedetă, de parcă Adrian Miuțescu și ceilalți liberali veniseră musai la înscăunarea lui, nu la cea a lui Emanuel Soare. Gonflându-se ca un cocoș de munte, Alecsei a avut și niște reproșuri sub formă de cotcodăceli, mai mult printre dinți, pentru unii dintre cei prezenți la ceremonie, despre care i s-a părut că nu îi acordă importanța care i se cuvine. Deși a fost așezat (sau s-a așezat de unul singur, că nici asta nu ne-ar mira să aflăm) la prezidiul format în cinstea instalării prefectului, fostul plutonier n-a mai fost invitat de președintele Adrian Miuțescu și la poza de grup. Pe care șeful PNL Argeș a preferat să o facă doar în compania prefectului, a secretarului general al guvernului Antonel Tănase și a deputatului Dănuț Bica, mult mai decent din toate punctele de vedere decât Gică Alecsei. Și uite așa a rămas fostul plutonier de intendență, ajuns acum demnitar cu rang de secretar de stat, în afara pozei de grup istorice de la instalarea prefectului Emanuel Soare. Și când te gândești că din funcția de președinte al Rezervelor Statului a trebuit să plece un general ca să i se facă loc plutonierului Alecsei…
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii