Web Analytics

articol scris sâmbătă, 17 decembrie 2022

Ai fost prins cu viteză mare la volan? Uite cum poți reduce perioada de suspendare a permisului!

V-am relatat recent că un șofer în vârstă de 38 de ani a fost amendat de două ori de polițiști, fiind prins în aceeași zi, pe același drum (DN 65), când rula prima dată cu 153 km/h, iar a doua oară - cu 103 km/h.

Citeşte şi: DNA angajează 41 de procurori. Trei sunt pentru Piteşti!

Ei bine, biroul de presă al IPJ Argeș vine cu precizări legislative în acest sens. Și anume, în situația reținerii dreptului de a conduce timp de 90 de zile, ca urmare a depășirii regimului legal de viteză cu mai mult de 50 km/h față de limita de pe sectorul de drum unde a fost constatată abaterea, dar nu mai mare de 70 km/h), conducătorul auto poate beneficia de reducerea perioadei de suspendare, cu o treime (respectiv reducere de la 90 de zile la 60 de zile), prin susținerea unui examen pentru acest scop, în situația în care nu are alte abateri la regimul rutier sau acestea sunt unele care nu îl exceptează de la acest drept.

Susținerea examenului se poate face în primele 20 de zile de suspendare și implică parcurgerea unui set de 15 întrebări din legislația privind circulația pe drumurile publice (din care la minimum 13 trebuie răspuns corect), iar testarea se poate susține la sediul oricărui Serviciu Rutier din țară, respectiv la sediul Brigăzii Rutiere pentru municipiul București, indiferent de județul în care a fost aplicată sancțiunea ori de județul de domiciliu.

În cazul la care am făcut referire, perioadele de suspendare aferente celor două abateri se vor cumula odată cu implementarea acestora în evidențele electronice referitoare la permisul de conducere, astfel că omul va figura cu o perioadă totală de suspendare de 180 de zile.

Conducătorul auto în cauză poate beneficia de o reducere cu o treime a perioadei de suspendare, trebuind să susțină două testări cu acest scop, respectiv câte o testare aferentă fiecărei abateri în urma căreia a fost aplicată măsura complementară de suspendare.

Poliția Argeș mai precizează că în situația depășirii regimului legal de viteză cu mai mult de 70 km/h față de regimul legal de viteză (de pe sectorul de drum pe care a fost constatată abaterea), este prevăzută sancțiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce timp de 120 de zile, care se aplică pe loc, adică odată cu aplicarea sancțiunii contravenționale, iar șoferul nu mai are dreptul de a conduce. Totodată, această abatere nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare – potrivit precizărilor biroului de presă al IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking news! Călin Georgescu, arestat preventiv

Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi, 29 septembrie, contestaţia procurorilor DIICOT şi a decis ca omul politic Călin Georgescu […] Citește!

Infocons

Peste 58 de milioane de tone de deșeuri alimentare într-un an în UE – Ziua Internațională de Conștientizare asupra Risipei Alimentare

Pe 29 septembrie este marcată Ziua Internațională de Conștientizare asupra Risipei Alimentare. Tema ediției din 2026 este „Potențialul transformator al […] Citește!

Consiliul Local Mioveni, convocat în ședință extraordinară. Un singur punct la ordinea zilei

Joi, 1 octombrie, la ora 11:00, Consiliul Local al orașului Mioveni se întrunește în ședință extraordinară, care se va desfășura […] Citește!

Prins cu 129 km/h în oraș, la Mioveni!

Polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni au depistat, la 27 septembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din București, care […] Citește!

Vine frigul! Când se vor încălzi caloriferele în Pitești

Primăria Pitești transmite că furnizarea agentului termic pentru încălzire va începe atunci când, timp de trei zile consecutiv, între orele […] Citește!

O româncă dată dispărută în Zakynthos, Grecia, a fost găsită moartă într-un câmp cu măslini

O româncă a fost găsită moartă în Grecia. Trupul femeii date dispărute pe 11 septembrie a fost descoperit duminică, 27 […] Citește!

Argeș. Festivalul Internațional de Acordeon ajunge la Pitești

Duminică, 15 noiembrie, 2026 are loc cea de-a doua ediție a AcordeonFest Argeș, care aduce la Pitești o seară spectaculoasă […] Citește!

Iubitul tinerei care a fost găsită moartă, într-o valiză, pe râul Olt, s-a predat autorităţilor din Elveţia

Iubitul femeii de 28 de ani al cărei trup a fost găsit într-o valiză care plutea pe râul Olt, în […] Citește!

Nicuşor Dan: E momentul ca această criză politică să se încheie

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, în contextul votului de miercuri din Parlament pentru Guvernul Siegfried Mureşan, că e momentul […] Citește!

Președintele Nicușor Dan pleacă în Cehia fix în ziua în care se votează guvernul Mureșan în Parlament

Nicușor Dan face o nouă deplasare în străinătate la scurt timp de la revenirea din Statele Unite ale Americii. Preşedintele […] Citește!

Excluderea unor femei de la indemnizația de risc maternal este neconstituțională, a stabilit Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, în unanimitate, că este neconstituțională soluția legislativă prin care anumite categorii de persoane […] Citește!

Anunț de angajare. Se caută șofer de autobetonieră

Angajăm Conducător Auto Autobetonieră (Cifă) Compania noastră, activă în domeniul construcțiilor și producției de beton, își mărește echipa si căutăm […] Citește!

Omul săptămânii

Marian Tănăsie

Opinie

Manipulare grosolană a G4Media cu articolul din WSJ. Cum a fost inventată acuzația la adresa ambasadoarei SUA

Din ediția tipărită

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!