Web Analytics

Afaceri internaţionale cu dus şi-ntors la Câmpulung

de | 24.12.2019 13:12 | Culise

Anunţat în pripă şi, pe cale de consecinţă, slab mediatizat, Forumul Romanian Investment Zoom ţinut la mijlocul lunii la Câmpulung se dorea a fi, din partea autorităţilor locale, un prilej de a atrage străinii să sprijine dezvoltarea municipiului muscelean. Mai mult, au fost indicate şi proiecte publice cu posibilă implementare prin colaborare româno-străină, cum ar fi cel de amenajare a Râului Târgului. Şi au fost la Câmpulung ambasadori şi experţi economici din alte ţări, iar în unele cazuri evenimentul a fost reflectat şi peste hotare. Aşa s-a întâmplat în cazul ambasadorului Belarusului, Andrei Grinkevich, fiindcă agenţia publică de presă a ţării conduse de Aleksandr Lukaşenko, BelTA, a făcut referire la cele întâmplate în România, Argeş, Câmpulung. Şi a precizat foarte clar că Grinkevich a fost în Muscel pentru a prezenta afaceriştilor locali posibilităţile de investiţii şi potenţialul turistic al Belarusului! Adică taman pe invers faţă de prezentarea românească a evenimentului… Oricum, bieloruşii au fost domni, au ţinut să precizeze faptul că ambasadorul lor a vizitat, citez, „prima reşedinţă a regilor României şi locul de origine a primul document scris în limba română”. Mersi!
(ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii