Adrian Țuțuianu și -a dat demisia din PSD. Asta pentru că funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente, pe care o va ocupa la propunerea reprezentanților Partidului Social Democrat, nu îi permite să mai activeze într-un partid politic.

Citește și Statul confiscă hoteluri, băi termale și un cazinou din Băile Herculane
„Câteva gânduri de recunoștință pentru toți cei care m-au susținut în activitatea politică timp de peste 25 de ani. Unul, special, pentru colegii și prietenii din PSD Dâmbovița, iar apoi pentru alegătorii din acest județ. Mi-ați fost alături și, în dreptul încrederii voastre am fost promovat și ales: consilier județean (2004-2008), președinte al Consiliului Județean Dâmbovița (2012-2016), senator (2008-2012; 2016-2020), ministru al Apărării Naționale (2017). M-am străduit să mă ridic la înălțimea așteptărilor și cred că, în bună parte, mi-am onorat demnitățile publice cu profesionalism și bună credință”, a scris Adrian Țuțuianu pe Facebook.
Țuțuianu, viitorul președinte AEP, le mulțumește și colegilor din organizația PSD Sector 3 București care la-au reprimit în partid după ce proiectul Pro România a căzut.




0 Comentarii