# Un om de afaceri din Piteşti are un rol în pelicula favorită să câştige „Ursul de Aur”. Surpriză de proporții, omul de afaceri piteștean Adrian Prodănel, patronul firmei Motor Ag, joacă în pelicula „Poziția copilului”, în regia lui Călin Netzer, care a avut premiera mondială luni seara la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Lung metrajul a fost aclamat de presa internaţională, iar cotidianul Die Welt a notat că filmul românesc „Poziţia copilului” este „un favorit la Ursul de Aur”. Deși are un rol mic, îl interpretează în film pe soțul sopranei Leontina Văduva, Adrian Prodănel marchează o premieră pentru județul nostru, fiind primul argeșean prezent în distribuția unui film românesc selecționat la un festival de anvergură mondială. Pelicula este o critică tăioasă la adresa noilor îmbogăţiţi din România, o clasă în care realităţile sunt mascate, iar conflictul este evitat de fiecare dată când apare.
# Domnule Prodănel, ați fost la premieră?
– Din păcate, nu am putut fi de faţă la premiera de la Berlin pentru că trebuia să particip la o conferinţă de la București, care a avut ca subiect compania Land Rover-Jaguar. După cum știți, eu sunt și concesionar al celor două mărci și nu puteam să lipsesc. Aveam însă invitaţie la Berlin, bilet de avion, acreditare la festival, la fel ca întreaga echipă a filmului, căruia îi țin pumnii.
# Ce rol jucați în „Poziția Copilului”?
– În film sunt soţul sopranei Leontina Văduva, care a fost jucată chiar de doamna Leontina Văduva. Eu apar într-o secvenţă de la o petrecere.
# Știu că ați jucat într-o piesă de teatru, în care l-ați interpretat pe Conu Leonida. Dar într-un film ați mai jucat până acum?– E a doua mea experienţă în film, am mai jucat înainte într-un scurt metraj. Însă rolul din filmul acesta, al lui Călin Netzer, m-a marcat în mod deosebit pentru că am avut privilegiul să joc în compania unor mari actori ca Florin Zamfirescu, Luminiţa Gheorghiu sau Vlad Ivanov. Călin Netzer este un regizor din noua generaţie și care demonstrează forţă şi creativitate.
# Unde ați filmat?
– La Palatul Mogoșoaia. În ceea ce mă privește, am participat la două zile de filmare, a câte zece ore fiecare. Am fimat cu zeci de figuranţi și am interacţionat cu o echipă fantastică formată din mari actori, dar și cameramani, oameni de sunet, mașiniști, cu toții profesioniști în ceea ce aveau de făcut. Această experienţă, alături de o echipă deosebită și de lumea filmului în general, care e una nouă pentru mine, a reprezentat marele câştig în ceea ce mă privește. Și, bineînțeles, privilegiul de a juca sub bagheta lui Călin Netzer. Poveştile actorilor, glumele şi atmosfera fantastică creată la filmări, toate acestea m-au marcat profund.
# Cum ați ajuns să fiți distribuit în film?
– M-a sunat chiar Călin Netzer. Aflase despre pasiunea mea pentru cinema și m-a solicitat să intru în distribuţia filmului. Avea nevoie de un soţ pentru doamna Leontina Văduva și profilul meu se potrivea cu ce avea el nevoie. Rolul meu este unul mic, meteoric, însă vă daţi seama că această experienţă înseamnă foarte mult pentru mine.
# Vă tentează o carieră în film?
– Carieră în cinematografie e prea mult spus. După cum ştiţi, sunt angrenat în multe alte direcţii de business. Îmi place actoria, sunt îndrăgostit de ea, dar nu o pot face ca şi profesie.
# Cum ați vrea să încheiem?
– Prin a-i adresa felicitări lui Călin Netzer, care nu e doar regizorul, ci şi scenaristul acestei pelicule. Știu cât a muncit la acest film și sper să obţină premiul pe care îl merită la Festivalul „Ursul de Aur” de la Berlin.
Interviu realizat de Gabriel Grigore