Web Analytics

Adrian Miuţescu, preşedinte PNL ARGEŞ: “PSD vrea un singur lucru: să ne abată atenția de la legea Off-Shore!”

de | 5.10.2018 13:36 | Actualitate

Printr-un comunicat de presă, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, critică strategiile PSD și ALDE de abatere a atenției populației de la legea-off shore, liberalii fiind de părere că Gazprom nu ar trebui să fie singurul jucător pe piața gazului.
“PSD face tot posibilul să abată atenţia populaţiei de la una dintre cele mai importante teme ale momentului: legea off-shore.

Dacă este să fim pragmatici şi să aplicăm principiul american „follow the money” – urmăreşte banul – înţelegem că nimic nu este mai important, la această oră, decât negocierile pentru exploatarea resurselor naturale, mai ales în măsura în care o bună înţelegere cu puţinii investitori de pe planetă care pot extrage gaz în largul mării ar reprezenta un avantaj extraordinar pentru România.

Ei bine, se pare că PSD evită ca România să se bucure de avantajele pe care le are, trimiţându-i în corzi pe investitori, stopând încheierea oricărei înţelegeri şi lăsând astfel Gazpromul să fie singurul jucător important pe piaţa gazului. Am putea fi şi noi un actant important, dar PSD ori nu are viziune, ori are interese care ne rămân necunoscute.

Altfel nu se explică de ce legea off-shore a avut 100 de pagini de amendamente trimise cu o oră înainte deputaţilor, aşa încât aceştia să nu aibă vreme să le analizeze, de ce nimeni nu este lăsat să se pună la punct cu detaliile, de ce au lipsit specialiştii în economie, negocieri şi fiscalitate de la dezbateri şi, mai ales, de ce doi politicieni care n-ar trebui să aibă nimic a face cu asemenea decizii – Dragnea şi Tăriceanu – încearcă să-şi impună voinţa în sensuri opuse, motiv pentru care s-au şi certat pe o lege care îi depăşeşte PROFESIONAL.

Ca liberali, noi credem că România nu poate rata momentul acesta care poate fi unul extrem de profitabil şi nu agreem toate strategiile de abatare a atenţiei de la legea off-shore”.

Articol scris de Alina Crangeanu

Distribuie!

0 Comentarii