O fată de 17 ani, din județul Hunedoara, i-a povestit mamei că a fost forțată să întrețină raporturi sexuale de un bărbat de 25 de ani, din Hațeg, după ce s-a întâlnit cu acesta în urma unor discuții pe rețelele de socializare, potrivit Mediafax.

Agresorul a fost reținut.
Polițiștii din orașul Călan, județul Hunedoara, au fost sesizați, vineri, de către o femeie, cu privire la faptul că fiica ei, în vârstă de 17 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu un bărbat împotriva voinței sale.
Potrivit verificărilor, fapta s-ar fi petrecut joi, când adolescenta s-a întâlnit cu bărbatul în Călan, în urma unor discuții prealabile prin intermediul rețelelor de socializare.
Ulterior, bărbatul se pare că ar fi constrâns minora să întrețină raporturi sexuale cu el, fără consimțământul ei.
A fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, iar în urma cercetărilor, s-a stabilit că prezumtivul autor al faptei ar fi un tânăr de 25 de ani, din Hațeg.




0 Comentarii