La începutul lunii noiembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Valentin Ionuţ Stănescu pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Deşi originar din Dâmboviţa, Valentin Stănescu a fost administratorul societăţii Ideal Construct Unicat din Piteşti, în perioada mai-decembrie 2009, când a comercializat bunuri către mai multe persoane juridice din întreaga ţară, fără a înregistra în evidenţele contabile operaţiunile comerciale şi veniturile realizate. Procurorii au stabilit că prejudiciul cauzat prin aceste activităţi este de 949.334 lei.
De asemenea, organele statului au stabilit că dâmboviţeanul a cauzat un prejudiciu bugetului general al statului de 4.460.258 lei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş constituindu-se parte civilă cu această sumă. Mai trebuie precizat că firma piteşteană Ideal Construct Unicat a fost declarată în faliment în 2011 şi inactivă în 2012. Conform surselor noastre, dâmboviţeanul Valentin Stănescu este urmărit penal pentru diverse infracţiuni şi în alte judeţe din ţară. A.V.




0 Comentarii