Web Analytics
scris duminică, 01.06.2025

Adio, Domnule Călin Georgescu!

Călin Georgescu ne-a anunțat că se retrage din viața politică. După o perioadă extrem de agitată, în care românii au avut parte cam de toate încercările pe care le pot suporta. Mi se pare o decizie înțeleaptă. Am spus public de multe ori că nu cred în capacitatea sa de a conduce România, de a fi un model în politică. Mai ales că avem câteva experiențe personale care mi-au fundamentat această senzație.

Adio, Domnule Călin Georgescu!

Cea mai importantă din ele s-a petrecut în 2022 când am avut un dialog halucinant cu domnia sa la Antena 3 în urma afirmației că Ion Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu sunt doi eroi ai poporului român. L-am întrebat atunci ce faptă de eroism a săvărșit Corneliu Zelea Codreanu, omul care a inițiat cea mai importantă mișcare de extremă dreapta din România interbelică. În care antisemitismul se împletea cu asasinatul politic. Mi-a spus că Zelea Codreanu a luptat pentru demnitatea ființei umane. M-a lăsat pentru câteva momente perplex. Avea siguranța unui predicator trimis într-un trib din jungla Amazonului. Iar când mi-a spus că NU este convins că asasinarea lui Nicolae Iorga, Armand Călinescu și altor dușmani politici ai Căpitanului este opera legionarilor, am înțeles că nu este ignorant, ci un PERICOL PENTRU VIITOR. L-am contrat cât am putut de precis, deși nu-mi venea să cred că asist la un astfel de discurs. Nu intuiam atunci amploarea fenomenului, dar nu-l puteam lăsa trece nesancționat. Simțeam că este o credință, nu o scăpare de limbaj. Iar ultimele sale declarații au dovedit-o.

În acele zile, am spus public că domnia sa este ”politician demagog și ambiguu, care exploatează naționalismul ca pe o vacă de-abia venită de pe islazul comunal”. În 2022 am văzut un om capabil să rescrie Istoria, să spună senin că albul este negru și să ofere soluții miraculoase pentru toate problemele reale ale României. Fără nici o remușcare, fără nici o tresărire de conștiință, fără să aibă milă de speranțele în schimbarea reală a României. Era un experiment social, vârful unei piramide care putea să arunce România într-o sferă a jocurilor politice care viza schimbări geopolitice prin aplicarea unei lovituri primei piese de domino. Nu am înțeles toate astea atunci, ci de-abia când am văzut cum crește și ca experiment politic.

Ascensiunea sa fulminantă, care s-a concretizat cu locul unu în alegerile prezidențiale a pus România într-o situație-limită. Aceea de a ceda tot ceea ce mai avea bun, parteneriatul strategic cu SUA și apartenența la Uniunea Europeană, în favoarea unei atitudini favorabile Rusiei. Un stat agresiv, cu politică imperialistă indiferent de perioadă istorică și conducători, pentru care România a fost întotdeauna cheia către inima Occidentului și stăpânirea gurilor Dunării. De aici și cele 12 invazii ale rușilor în Țările Române din 1735 până în 1944. Urma a 13-a, mult mai subtilă, de această dată nu prin forța armelor, ci prin insinuarea treptată, cu ajutorul “conservelor” umane și a dorinței de revanșă a unei întregi generații de pensionari “tineri” din armată, servicii de informații, politică, presă.

Călin Georgescu era beneficiarul acestei situații într-un mod în care nici acum nu-mi este foarte clar.

A știut, a acceptat, a înțeles? Cât era ticăloșie și cât era naivitate? Unde începea credința adevărată și unde se insinua dorința de parvenire?

Sunt întrebări pe care mi le-am pus de fiecare dată când am văzut cum se împletesc declarațiile și aparițiile sale publice cu acțiunile unor exaltați cu antrenament militar. Poate că ați uitat de arsenalul lui Horațiu Potra. Un mercenar care îi dădea bani lui Călin Georgescu, îi asigura protecție, punea la cale acțiuni violente după anularea alegerilor prezidențiale. Despre care Călin Georgescu spunea inițial, cu seninătatea predicatorului aflat în fața unor băștinași din jungla Amazonului, că nu-l cunoaște. După care, în urma apariției unor filmări și dovezi incontestabile, să recunoască. Cu aceeași seninătate. Un scenariu care s-a repetat.

Poate că nu mai știți de Asociația Pământ Strămoșesc, înființată de Călin Georgescu alături de Bogdan Vacusta, fost ofițer al DGIA, bănuit de legături cu serviciul de informații al armatei ruse, GRU. De mesajele lui Călin Georgescu către Marian Motocu, posibil om de legătură între planurile sale și colonelul GRU Evgheni Ignatiev, atașatul militar al Federației Ruse la București. Sau de Comandamentul Militar Vlad Țepeș, organizație susținută tot de ruși pentru a aduna cât mai mulți adepți ai schimbărilor prin forță. Expulzarea atașatului militar și adjunctului său de la Ambasada Federației Ruse sunt rezultatul acestei implicări. 

Nu pot însă ignora nici climatul de neîncredere și greșelile politicienilor care prin lăcomie, grobianism și prostie au făcut posibilă apariția Fenomenului Georgescu. Sau ticăloșia celor de la Realitatea Media & Co., un post TV care și-a construit reputația pe șantaj, amenințări cu fuste în cap și limbaj de mahala. Făcând sluji tuturor celor care puteau trena până la prescriere dosarele patronului Maricel Păcuraru, luând milioane de euro de la AUR și folosindu-se de imaginea lui Călin Georgescu pentru a-și face uitat trecutul de etern lupanar media. Ar fi mult mai onest să-și pună o Cruce de Piatră ca siglă, pentru că tot au pus cruce celor 43 de milioane de euro datorii la stat neachitate. Sunt curios cine este următorul beneficiar al serviciilor lor profesioniste…

Eu nu am uitat nici unul din aceste aspecte și aștept finalizarea tuturor anchetelor penale pentru a afla cât mai multe.

Dar până atunci pot spune doar un sincer: Adio, Domnule Călin Georgescu!

Articol preluat din evz.ro

Citește și:

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Adio, Domnule Călin Georgescu!

Dan Andronic. 1 iunie 2025 Călin Georgescu ne-a anunțat că se retrage din viața politică. După o perioadă extrem de agitată, în care românii au avut...

Din ediția tipărită