Web Analytics

Acuze de muşamalizare a morţii şoferului de la Primăria Costeşti

de | 21.11.2019 13:45 | Dezvăluiri

# „Fusese trimis să împrăștie gunoiul pe câmp, nu la groapă”, spune o rudă a victimei, iar ITM confirmă că a fost accident de muncă # De cealaltă parte, primarul Baicea susține că șoferul nu s-a dus pe traseul pe care fusese trimis și așa și-a găsit sfârșitul

Moarte cumplită pentru un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Costești, tatăl a doi copii. Acesta a sfârșit electrocutat după ce un stâlp de înaltă tensiune a căzut peste remorca tractorului cu care transporta resturi vegetale. Angajat ca șofer la Primăria Costești, Cătălin Ilie Crăciun a lăsat în urmă nu doar o familie îndurerată, ci și câteva semne de întrebare care nu le dau pace acestor oameni marcați de tragedie.

„Nu a murit strivit, cum s-a mai scris. (…) Cred că vor să mușamalizeze tot”, spune nepoata victimei

Concret, familia bărbatului spune că pe marginea tragediei s-au vehiculat o serie de neadevăruri și acuză conducerea Primăriei Costești că, în încercarea de a se spăla pe mâini de vreo responsabilitate, ar ascunde faptul că bărbatul fusese trimis să împrăștie resturile vegetale pe un câmp, nu la groapa special amenajată.
„Sunt multe supoziții. Nu a murit strivit, cum s-a mai scris. Era întreg, doar ars. Și cu gaură în mână. Cred că vor să mușamalizeze tot. Se ducea să arunce gunoiul adunat din cimitir pe un câmp, nicidecum la groapa amenajată. La Telești, unde a intrat el, nu este groapă. Se vede clar. E o văgăună. Nu a vorbit nimeni nimic. Nici primarul, nimeni. Clar, mușamalizează tot!”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, Alexandra Ștefania Daraban, nepoata bărbatului.
Între timp, zeci de mesaje de condoleanțe și multe semne de întrebare s-au adunat pe Facebook legat de acest deces ce a șocat Costeștiul.
„Moarte, tu ni l-ai răpit. Ai luat stâlpul casei și ai lăsat multă lume cu durere”, a scris tânăra pe pagina sa de socializare.
Familia care așteaptă răspunsuri e indignată de mersul anchetei și așteaptă detaliile pe care nu le-a regăsit în pozițiile publice exprimate până acum de autorități.

Primarul Ion Baicea: „N-a respectat traseul. Trebuia să meargă la o groapă pentru resturi vegetale”

Am încercat să aflăm ce spune primarul Ion Baicea despre aceste lucruri.
Concret, edilul afirmă că bărbatul care conducea tractorul a fost trimis, împreună cu un alt angajat care lucra pe un buldoexcavator, să adune resturile vegetale, dar că decizia traseului pe care şi-a găsit sfârşitul ar fi luat-o de unul singur.
Ion Baicea: Nu s-a dus unde trebuia. Parcă Dumnezeu l-a îndemnat în altă parte, asta nu știm!
# Jurnalul de Argeş: Familia crede că a fost trimis în locul acela de cineva, nu s-a dus de capul lui!
Ion Baicea: Domnișoară, se lucrează ordonat la Primăria Costești. Dimineața se face un plan și șeful de gospodărie i-a trimis pe cei doi lucrători la un cimitir care e în domeniul public să încarce niște resturi vegetale pentru curățenie. Au fost trimiși împreună acolo de șeful de gospodărie comunală. Ei, și după două ore, s-a întâmplat necazul. N-a respectat traseul. Trebuia să meargă la o groapă pe care o avem pentru resturi vegetale; cred că a considerat că e mai ușor să meargă undeva să arunce resturile spre Teleorman…
# Jurnalul de Argeş: Nu cumva a fost trimis acolo? Dumneavoastră aveți certitudinea că nu șeful lui l-a trimis?
Ion Baicea: Certitudine? El a fost trimis la locul de muncă de șeful lui!
# Jurnalul de Argeş: Sigur șeful l-a trimis la groapa de gunoi?
Ion Baicea: Sigur!
# Jurnalul de Argeş: Unde trebuia să ajungă cu tractorul, în mod corect?
Ion Baicea: V-am zis că avem o groapă pentru resturi vegetale!
# Jurnalul de Argeş: Unde este asta?
Ion Baicea: Unde?! În Costești este!
# Jurnalul de Argeş: Era pe traseul lui sau în altă parte?
Ion Baicea: În altă parte, total diferită… Era un om deosebit, dacă vreți să consemnați, cred că de 20 și ceva de ani lucra la primărie, era un om foarte bun. Tuturor ne pare rău că s-a întâmplat treaba asta, să știți… Am fost la înmormântare cu toată echipa de la gospodărie comunală, cu mulți de la primărie… Eu țin la oamenii mei.
# Jurnalul de Argeş: Aveți informații despre cum decurge ancheta?
Ion Baicea: Se lucrează în documente, se face o anchetă la ITM și când va fi gata rezultatul vi-l vom da, îl facem public.
Altfel spus, ca în multe cazuri, și aici lucrurile par a fi prezumate în clasica și convenabila sintagmă „mortul e de vină”.

Rudă a victimei: „Fusese trimis cu gunoiul pe câmp, nu la groapă”

„Fusese trimis să împrăștie gunoiul pe câmp, nu la groapă. Încă de la început au încercat să mușamalizeze totul. Ne e teamă că o s-o facă în continuare, pentru că s-au spus multe minciuni”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, și Mădălina Badea, o altă rudă a bărbatului.

ITM Argeș: „Este accident de muncă”

„Potrivit celor constatate de noi – date primare – fiind tractorist, a primit sarcină de serviciu să se ducă să facă curățenie în cimitir. A mers acolo, a încărcat remorca cu uscături de lemn, cu frunze și urma să le ducă undeva, la o rampă de descărcare, la un loc unde urmau să depoziteze ei aceste resturi vegetale. Pe drum, a acroșat un stâlp de ciment pe care erau susținute fire electrice prin care treceau 20.000 de volți. Stâlpul s-a rupt în trei, o parte din fire a căzut pe colțul remorcii. Stând în cabină, el era izolat, datorită cauciucurilor, dar, auzind bubuitura, a coborât din mașină. În momentul în care a atins pământul, el fiind cu mâna pe ușă, s-a făcut arc electric și a murit electrocutat. Este accident de muncă, noi l-am preluat, au fost acolo doi inspectori, au făcut cercetări la fața locului, cu Poliția”, a declarat, pentru Jurnalul de Argeș, inspectorul-șef de la ITM Argeș, Ion Samoilă.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii