# CONVORBIRI NECONVENŢIONALE
# Mereu înfometată de roluri. Când nu le primești, le cauți, le găsești, le faci să strălucească pe scenă. În țară și peste hotare. Și tu cu ele. Pe mine m-ai determinat să scriu pentru tine o întreagă monodramă care s-a jucat, îți aduci aminte?
– „Sus e cerul” e unul dintre cele mai profunde și provocatoare texte pe care le-am întâlnit! Sunt fericită că am avut această colaborare cu dvs, profesorul respectat, cu dvs, Marin Ioniță, scriitorul admirat și iubit. Forța și katharsisul acelui rol m-au bucurat și m-au „hrănit” artistic și spiritual mult timp, aducându-mă într-o zonă de fericire creatoare, întreținând pasiunea mea pentru roluri complexe. Pentru roluri memorabile.
# În liceu, am fost unul dintre profesorii tăi. Ai fost una dintre elevele mele. Nu am alt merit decât acela că m-am aflat printre cei care ți-au acceptat toanele de a deveni actriță, nu a fost nevoie nici de sfaturi, nici de îndemnuri, credeai în acest vis cu încăpățânare. Iată-te ce ai vrut să fii, îmi dai voie să mă laud cu tine?
– Am crezut și cred cu tărie în Teatru și adevărul lui, ceea ce m-a determinat să-mi urmez destinul, să fiu încrezătoare, să lupt singură pentru proiectele pe care le creez, să sufăr pentru nedreptăți și să mă îmbolnăvesc pentru că muncesc mult și sunt așteptată „să-mi rup gâtul”. Nu știu dacă am toane, am doar sentimentul că sunt într-un malaxor al politicii prost înțelese… Cred că ne lăudăm unul cu altul, nu?
# Admisă în facultatea de teatru la vremea cînd nu erau decât vreo șapte locuri, dintre care unele cu adresă precisă. Nu erai fiica vreunui mare potentat politic. Veneai de la Pitești, dintr-o familie anonimă, cu bani doar de tren în buzunar. Și nici n-ai mers de mînă cu Radu Beligan, cu Amza Pellea, cu George Constantin, cu Florin Piersic sau cu alt mare actor ca să fii bănuită. Poți povesti filmul examenului de admitere?
– Am concurat pe trei locuri. Eram aproape o sută de candidați (fete). Am intrat prima, după ce, cu un an înainte, picasem a doua sub linie, pentru că am socotit că știu destule ca să mă pregătesc singură și să mă prezint la acest examen atât de greu și de solicitant. Când am revenit anul următor, pregătită de un bun pedagog, dl Gabriel Gheorghiu (îi mulțumesc mereu și mereu!), am fost recunoscută ca fiind fetița cu ochelari care a fost rugată să revină anul viitor, maturizată și serios pregătită. Așa s-a întâmplat și am fost fericită să văd că maestrul Constantin Codrescu și profesorii din comisie m-au recunoscut și mi-au apreciat munca. Faptul că nu vin dintr-o familie de intelectuali, faptul că acasă nu am fost încurajată să merg pe acest drum, faptul că și acum sunt în aceeași situație, că sunt mai mult împiedicată să-mi fac proiectele, decât sprijinită, m-a ajutat foarte mult. Le mulțumesc tuturor pentru asta! Eu sunt dovada vie a celebrei reclame: „Dacă vrei, poți!”
„Încă și acum mă străduiesc să răzbat în familia de actori de la Pitești”
# Aici, la Pitești, în familia de actori, cei mai mulți erau navetiști bucureșteni. Cum te-au primit? Cum ai răzbit?
– Încă și acum mă străduiesc să răzbat.
# Mai toți voiau să plece, schimbând teatrul din Pitești. Dar unii s-au îndrăgostit atâta de această scenă încât au rămas până la pensie. Tu te agățai să rămâi, deși aveai destule solicitări pentru scene mai mari, pentru platouri de filmare. După atâția ani, cum te simți în cuibul din care n-ai vrut să-ți iei zborul? Mulțumită, obosită? Obsesii? Depresii? Visuri spulberate? Speranțe deșarte?
– Mulțumită, obosită, depresii… Vise împlinite. Speranțe transformate în realitate. Teatrul trebuie iubit, respectat, hrănit cu sufletul tău… Merită.
# Te-ai întâlnit cu luminița de la capătul tunelului? Te întreabă ce-ai făcut din mine? Tace? Pune întrebări? Ce răspunzi? Ceva de felul „Atâta am putut, atâta am făcut?” Ai lua totul de la început? Și de-ar fi așa, pe ce drum ai apuca?
– Sunt sigură că „luminița de la capătul tunelului” ne luminează din interior pe fiecare, de când suntem pe Pământ. Luminița asta nu ne întreabă, ne lasă pe noi să vorbim, să ne întrebăm, să ne judecam… Am făcut și fac totul cu toată forța, cu toată iubirea, cu toata înțelepciunea… Aș lua totul de la început, mi-aș asuma viața pe care am primit-o, aș lupta pentru ceea ce cred, aș fi fericită că lupta aceasta are un sens – acela de a crea o lume mai bună, mai adevărată, lumea în care am crezut mereu.
(Prof. Marin Ioniţă)
