# Un lord căţărat pe pereţi. Şi s-a întâmplat la Piteşti. Poveste fantastică. Sâmbure de adevăr? Cunoaşteţi personajul?
– Desigur, personajul sunt eu. Sunt un om plin de emoţii. Viaţa mi-a oferit destule. Arta se face numai cu emoţii. Aruncat de viaţă şi de preocupări în vâltoarea emoţiilor, am căutat soluţii pentru toate şi cred că am găsit rezolvările cele mai potrivite pentru toate, sau aproape pentru toate. Ca orice om normal, am şi prieteni şi duşmani, probabil. Prieteni am puţini dar buni; duşmani, numai Dumnezeu îi ştie, că eu nu am habar de ei. Am, în schimb, un prieten de suflet, scriitor de mare talent, pe care l-am supranumit „Marele Maestru”, care am senzaţia că îmi urmăreşte, cu bună credinţă, întreaga activitate.
Era în anul 2009, pregăteam expoziţia mea de fotografie artistică intitulată ”Cu sufletul în palme”. Domnul Octavian Sachelarie, cu 3 zile înainte de vernisaj, îmi comunică vestea – ai avut ghinion – panourile pe care urma să montezi fotografiile nu sunt ale bibliotecii şi ne-au fost luate. I-am răspuns domnului director că, de fapt, ghinionul a fost norocul meu. Nu-mi plăceau deloc panourile, consideram că ele ştirbesc valoarea fotografiilor, dar nu aveam încotro – trebuia să mă supun. De fapt ghinionul a fost norocul meu, cum spunea bunul meu prieten, actorul Ion Focşa, în cartea sa cu acelaşi titlu. L-am liniştit repede pe domnul Sachelarie, asigurându-l că expoziţia va fi montată în aer. M-am apucat de treabă cu multă sârguinţă, ajutat de scenografa teatrului, doamna Mihaela Dinu Piţigoi, şi de sufleorul instituţiei noastre, tot Mihaela, dar Mazilu, suflete de nadejde. M-am căţărat pe toate palierele bibliotecii, am coborât aţe subţiri de culoarea pereţilor ca să agăţ fotografiile. Efectul a fost deosebit, acţiunea fiind inspirată. Fotografiile pluteau în aer, creând un sentiment de plăcere pentru a fi văzute, se detaşau foarte bine de ceea ce nu trebuia să fie văzut. La vernisaj, expoziţia s-a bucurat de mult succes, presa a scris elogios. Prietenul meu de suflet, scriitorul Marin Ioniţă, a scris un articol în „Curierul” din 2 mai 2009, intitulat „Lordul de Piteşti se urcă pe pereţi”, un articol laudativ despre mine. Trebuie să recunosc că m-a botezat „Lordul”. Multumesc, Mare Maestre în ale scrisului! De atunci aşa îi spun, Marele Mestru. S-a întâmplat la Piteşti, este adevărat, am rămas căţărat sau agăţat de cele două paliere ale Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” 30 de zile şi am recidivat anul acesta, 2017, fiind tot căţărat pe pereţi, în luna mai, 15 zile cu expoziţia de fotografie artistică „Iubirea”. Dar nu am obosit, mă pregătesc din nou.
# Blestem? Binecuvântare? Destin? Tradiţie de familie? Chemare? Alegere? Cum aţi ajuns actor?
– Este o întrebare firească. Vă asigur că nu a fost nici blestem, nici tradiţie de familie, ci mai degrabă destin, chemare şi alegere. O alegere spinoasă. Întotdeauna mi-am ascultat sufletul. Fără el nu se poate face nicio profesie. Iar profesia de actor se face cu un suflet mare, uriaş, să fii dispus tot timpul la sacrificii. Aceasta este viaţa actorului. Am venit la examenul de admitere în anul 1959 la IATC Bucureşti. Am fost foarte emoţionat când am citit lista reuşiţilor şi am constatat că eram şi eu admis. Nu am putut să dorm toată noaptea. A doua zi, dis de dimineaţă, m-am prezentat la secretariat ca să constat dacă sunt eu cel reuşit sau un alt Dumitrescu Petre. Doamna secretară Filipescu a scos teancul de dosare cu cei reuşiţi. Iar am intrat în emoţii, parcă şi mai puternice. Doamna a dat dosar după dosar, până a ajuns la cel cu numele de Dumitrescu Petre. A scos afară fotografia care înfăţişa portretul meu. Mi s-au înmuiat picioarele. Am mulţumit şi am ieşit din secretariat împleticindu-mă. Am plecat în Cişmigiu ca să-mi epuizez emoţiile. Am reuşit să intru într-o facultate unde se prezentau foarte mulţi şi reuşeau să intre foarte puţini. Am fost repartizat la clasa profesorului universitar Dinu Negreanu. Aici am fost coleg cu viitorul nostru mare actor Ştefan Iordache, cu Sandu Simionică, marele interpret al legendarului Mircea Voievod, cu Valeriu Dogaru, Aura Simonică, Constantin Duicu, Adina Atanasiu, Lucia Burcovschi, Silvia Băleanu, Victor Imoşanu, Victoria Suchici, Mihai Epure. Aceştia au fost colegii mei de clasă. Mi-am dat Examenul de Stat la actorie cu Artistul Poporului, Radu Beligan, iar la materiile teoretice cu marii profesori Horia Deleanu, Ovidiu Drimba, Mircea Mancaş, Ovid Brădăţeanu, Octavian Gheorghiu. Le port tuturor o amintire plăcută şi recunoştinţă pentru cunoaşterea ce ne-au predat-o. Iar Examenul de producţie l-am susţinut cu piesa „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită” de Bertolt Brecht. Îl aveam partener pe Ştefan Iordache, el şi cu mine eram protagoniştii spectacolului. De aici am plecat cu toţii în diferite direcţii, în teatrele din ţară, unde fiecare şi-a îndeplinit misiunea cu profesionalism.
0 Comentarii